Batman: Arkham Knight va beneficia de NVIDIA GameWorks

Autor: Cosmin Aionita | 09.06.2015
Batman: Arkham Knight va beneficia de NVIDIA GameWorks

Au mai rămas doar două săptămâni până la mult aşteptata lansare a jocului Batman: Arkham Knight, iar NVIDIA nu a putut rata această ocazie pentru a prezenta îmbunătăţirile grafice pe care versiunea de PC le va aduce faţă de suratele sale destinate consolelor.

Astfel, Batman: Arkham Knight va utiliza rutinele NVIDIA GameWorks, acestea urmând sa adauge o serie de detalii suplimentare precum hârtiile afectate de fizică, ceaţa şi fumul interactive, mediu de joc destructibibil prin intermediul PhysX şi efecte de ploaie mai realistice.

De asemenea, a fost confirmat faptul că Batman: Arkham Knight va necesita cel puţin 45GB de spaţiu pe hard disk, fie că vorbim de versiunea pentru PC, fie ca ne referim la ediţiile pentru console. Mai mult, cerinţele recomandate pentru varianta de PC indică un spaţiu recomandat pe hard disk de nu mai puţin de 55GB. Restul cerinţelor de sistem pentru Batman: Arkham Knight pot fi consultate aici.

Batman: Arkham Knight se va desfăşura după evenimentele din Arkham City, care au culminat cu moartea lui Joker. Scarecrow face apel la toţi răufăcătorii din Gotham pentru a-l elimina pe Batman, avându-i drept aliaţi pe Arkham Knight (un nou personaj misterios), Penguin, Two-Face, Harley Quinn şi alţii.

Acţiunea va avea loc într-un Gotham City extins, împărţit în trei sectoare principale, fără timpi de încărcare atunci când se va intra sau se va ieşi din clădiri. Batman îşi va putea folosi Batmobilul, pe care îl va putea chema când are nevoie şi conduce pe străzile din Gotham.

Batman: Arkham Knight va fi lansat pe 23 iunie 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

Batman Arkham Knight

Urmărește Go4Games.ro pe Google News