Crash Bandicoot N. Sane Trilogy a primit trei noi trailere

Autor: Cosmin Aionita | 15.05.2017
Crash Bandicoot N. Sane Trilogy a primit trei noi trailere

Activision şi studioul Vicarious Visions au dezvăluit noi trailere comparative pentru colecţia Crash Bandicoot N. Sane Trilogy, aspectul grafic refăcut fiind pus faţă în faţă cu vechile jocuri pentru primul PlayStation. De asemenea, mai jos, aveţi ocazia să faceţi cunoştinţă cu simpaticul ursuleţ polar care îl va ajuta pe Crash în aventurile sale.

Jocurile incluse în Crash Bandicoot N. Sane Trilogy – Crash Bandicoot, Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back şi Crash Bandicoot: Warped – au fost recreate de la zero de către studioul Vicarious Visions, fiind adăugate noi animaţii, medii de joc, iluminare îmbunătăţită, precum şi secvenţe cinematice complet refăcute. Coloana sonoră a fost de asemenea remasterizată, fiind înregistrate dialoguri noi pentru personajele cheie din cele trei jocuri.

Utilizatorii de PlayStation 4 Pro se vor putea bucura de grafică 4K (N. Hanced Fur-K, după cum o numesc umoristic producătorii), iar, pe partea de gameplay, Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va oferi suport complet pentru stick-urile analogice, un sistem de salvări şi checkpoint-uri unificat, precum şi niveluri bonus şi time trial-uri suplimentare.

Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va fi lansat pe 30 iunie 2017 pentru PlayStation 4.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News