Cum a fost la evenimentul de lansare Mortal Kombat 11 de la Londra

Autor: Cosmin Aionita | 20.04.2019
Cum a fost la evenimentul de lansare Mortal Kombat 11 de la Londra

În ultima vreme, odată cu evidenta creştere de vânzări a jocurilor originale şi pe piaţa româneasca, publicaţiile din România au început să devină, la rândul lor, prezenţe constante la tot felul de evenimente de gaming internaţionale. Iar Go4games nu a făcut excepţie, prezentându-vă, în premieră pentru România, primele impresii despre titluri precum Assassin’s Creed Syndicate, Far Cry Primal, God of War sau Days Gone. Am avut parte de o nouă astfel experienţă şi săptămâna aceasta, când am fost, din nou, singura publicaţie de profil din România invitată de Warner Bros. Games la un eveniment Mortal Kombat 11 organizat în Londra, capitala Marii Britanii.

Şi am spus “un eveniment” Mortal Kombat 11 pentru că formularea iniţiala a celor de la WB Games – “un eveniment de preview” – avea foarte puţin sens în contextul actual: ce rost avea să faci un event pentru preview-uri cu mai puţin de o săptămână rămasă până la apariţia pe piaţă a variantei finale a jocului? Ajunşi la faţa locului, o oarecare confuzie părea să planeze chiar şi în rândurile organizatorilor, evenimentul fiind descris de gazdele care prezentau pe scena principală drept “lansarea Mortal Kombat 11 în Regatul Unit al Marii Britanii”. O descriere mult mai logică, având în vedere că exemplare ale jocului complet deja ajunseseră în mâinile anumitor utilizatori din alte părţi ale lumii.

Lansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Nu şi în cele ale organizatorilor acestei lansări, spaţiul fiind amenajat cu standuri promoţionale de console PlayStation 4 Pro şi cabinete arcade (bazate tot pe console PS4 Pro) pe care nu era instalată versiunea finală a jocului, ci doar o variantă preliminară de Mortal Kombat 11, cu numai zece personaje jucabile, dintre care nu lipseau Scorpion, Sub-Zero, Johnny Cage, Raiden, Skarlet sau Baraka, însă nu se regăsea şi Kabal (prezent în beta-ul oferit celor care au plasat precomenzi). Un alt indiciu ce trăda relativa vechime a acestui preview build era şi faptul că mişcările amplificate (versiuni îmbunătăţite ale mişcărilor speciale) se realizau cu ajutorul butonului de Block (R2) şi nu cu R1, precum în varianta finală a jocului sau în recentul beta.

O altă absenţă oarecum inexplicabilă a fost cea a oricărui material video recent dedicat jocului, în ciuda faptului că locaţia aleasă era echipată cu mai multe ecrane de proiecţie. Având în vedere că a fost descris drept evenimentul de lansare Mortal Kombat 11 în Marea Britanie, organizatorii ar fi putut proiecta cele mai recente trailere ale jocului (printre care chiar excelentul Launch Trailer, făcut public în ziua imediat urmatoare evenimentului), ca un soi de avanpremieră.

Lansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

În schimb am avut parte de două turnee prezentate de Ryan Hart (dublu campion Evo şi deţinător al mai multor recorduri mondiale legate de Street Fighter, în prezent la ESL) şi Julia Hardy (fermecătoarea prezenţă feminină din cadrul show-urilor Inside Xbox) şi comentate de veteranii scenei de fighting games Ketchup şi Mustard (Ryan şi Jake Neal). Primul a fost rezervat celor mai buni jucători de Mortal Kombat din Marea Britanie, în timp ce a doua astfel de competiţie a fost dedicată reprezentanţilor presei şi influencer-ilor sosiţi din toate colţurile lumii. Inabilitatea de a redescoperi toate mişcările speciale ale lui Johnny Cage necesare pentru a ţine adversarul la distanţă şi respect, timpul scurt petrecut alături de joc şi încăpăţânarea de nu juca cu Baraka, pe care îl stăpâneam mai bine din beta, m-a făcut să părăsesc timpuriu turneul dedicat presei, concentrându-mi atenţia pe restul “atracţiilor” de la faţa locului.

Astfel, am putut admira mai multe elemente decorative, extrem de reuşite, cum ar fi statuia lui Scorpion în mărime naturală, pe care participanţii la eveniment au putut-o folosi pentru a “se victimiza” în poze alături de deosebit de popularul ninja al celor de la NetherRealm Studios. Nici Sub-Zero nu s-a lăsat mai prejos, fiind prezent la faţa locului sub forma unei sculpturi din gheaţă, care s-a topit treptat pe parcursul evenimentului. Atmosfera era intreţinută de o serie de cosplayeri (sau kosplayeri, daca este vorba despre Mortal Kombat), care şi-au dat toată silinţa să reproducă aspectul şi mişcările a patru dintre personajele favorite din serie: Sub-Zero, Mileena, Kitana şi Ermac.

Lansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Am mai avut parte şi de prezenţa unor vedete, necunoscute mie, însă deosebit de populare în rândurile celor pasionaţi de sporturile de contact, printre care luptătorii MMA Martyn Ford şi Michael Venom Page. Trebuie să recunosc însă că meciurile demonstrative ale acestora (tot de Mortal Kombat 11, nu vă gândiţi la lupte reale) nu mi-au captat atenţia foarte mult, preferând să-mi petrec timpul cu Matthew Burke, Assistant Producer în cadrul NetherRealm Studios, alături de care am vorbit despre mai multe aspecte ale noului Mortal Kombat 11, discuţia noastră fiind reprodusă în cadrul acestui interviu exclusiv.

Chiar dacă nu-l putem numi nici event de preview, nici lansare propriu-zisă, evenimentul Mortal Kombat 11 organizat de WB Games la Londra a reprezentat o ocazia bună de a mai încerca o dată jocul înainte de apariţia sa şi de a cunoaşte câţiva dintre membrii pasionaţi ai comunităţii din jurul acestei serii legendare. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm săptămâna viitoare pe Go4games pentru review-ul complet al noului Mortal Kombat 11.

Lansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Lansare Mortal Kombat 11 LondraLansare Mortal Kombat 11 Londra

Urmărește Go4Games.ro pe Google News