Dacă doriţi să rejucaţi: Burnout Paradise şi Assassin’s Creed Rogue

Autor: Cosmin Aionita | 29.04.2018
Dacă doriţi să rejucaţi: Burnout Paradise şi Assassin's Creed Rogue

După un sfârşit de martie, în care nu am stiut ce să alegem mai întâi dintre Ni no Kuni II: Revenant Kingdom şi A Way Out, şi un aprilie dominat de revenirea glorioasă a lui Kratos din God of War, a venit vremea să ne umplem puţinul timp liber şi cu două dintre cele mai noi remasterizări apărute pe piaţă: Burnout Paradise Remastered şi Assassin’s Creed Rogue Remastered.


BURNOUT PARADISE REMASTERED
(PlayStation 4, Xbox One)

Unul dintre cele mai mari regrete pe care le-am avut în ultimul deceniu a fost reprezentat de ignoranţa totală a celor de la Electronic Arts faţă de seria Burnout a celor de la Criterion Games, de departe unele dintre cele mai reuşite arcade-uri cu maşini din epoca PlayStation 2/PlayStation Portable. Chiar dacă Criterion şi-a dovedit talentul şi în câteva titluri Need for Speed, cireaşa de pe tortul acestui studio rămâne seria Burnout, iar remasterizarea celui mai recent titlu – Burnout Paradise – este încă o dovadă în acest sens.

Jucătorii au din nou ocazia să se întoarcă în Paradise City, să experimenteze mediul de joc deschis (un element inedit acum zece ani, cand a fost lansat originalul) şi să conducă cât mai haotic selecţia de bolizi clasici (pentru seria Burnout) în tot felul de tipuri de întreceri: curse clasice (piperate de posibilitatea de a alege orice rută din oraş pentru a ajunge primul la destinaţie), Marked Man (in care trebuie să supravieţuieşti atacatorilor şi să ajungi întreg la linia de sosire), Road Rage (în care contează numărul de eliminări pe care le provoci adversarilor), Stunt Run (în care şofatul cât mai spectaculos şi periculos este direct proporţional cu numărul de puncte adunate) şi multe altele, disponibile online sau offline.

Burnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Şi, doar după câteva curse, vitezele enorme atinse, controlul extrem de precis şi perfect adaptat genului arcade, cascadoriile şi accidentele spectaculoase îţi intră în sânge şi cu greu te mai poţi desprinde de jocul celor de la Criterion. Mai mult, această ediţie Remastered include mai toate DLC-urile lansate în trecut, de la seturi de maşini suplimentare (accesibile încă de la început, producătorii preferând să lase posibilitatea jucătorilor de a explora şi testa bolizii fără restricţii), şi chiar motociclete, până la Big Surf Island, o nouă regiune adăugată hărţii principale.

Comparativ cu jocurile open world actuale, harta lui Burnout Paradise Remastered (chiar şi cu includerea Big Surg Island) nu este exagerat de mare şi relativ uşor de memorat, mai ales că unele probe au tendinţa de a se repeta destul de des. Neajunsuri compensate însă de retuşurile grafice aplicate de Stellar Entertainment, studio co-dezvoltator al acestei ediţii remasterizate.

Burnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Astfel, pe lângă evidenta îmbunătăţire substanţială a unora dintre texturi (cum ar fi cele de pe şosele, care sar în ochi intr-un astfel de joc), Burnout Paradise Remastered poate fi rulat în rezoluţie 4K pe consolele Xbox One X şi PlayStation 4 Pro (doar 1080p pe modelele standard PS4 şi Xbox One), la un framerate sublim, care nu coboară niciodată sub valoarea de 60 de cadre pe secundă.

Merită? Da, cu vârf şi îndesat: Burnout Paradise Remastered este chiar şi acum, la mai bine de un deceniu de la apariţia originalului, unul dintre cele mai reuşite, intense şi „scăpate de sub control” jocuri arcade cu maşini pe care le puteţi încerca.

Burnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered

Burnout Paradise RemasteredBurnout Paradise Remastered


ASSASSIN’S CREED ROGUE REMASTERED
(PlayStation 4, Xbox One)

În ultimii ani, seria Assassin’s Creed şi-a pierdut o parte din identitate, atât în ceea ce priveşte gameplay-ul (care se depărtează din ce în ce mai mult de conceptul iniţial), precum şi din punctul de vedere al poveştii, echipele producătoare de la Ubisoft rătăcind parcă compasul narativ după dispariţia lui Desmond Miles (de la sfârşitul lui Assassin’s Creed III). Din fericire, Assassin’s Creed Rogue nu este atins de aceste neajunsuri, fiind poate ultimul joc al seriei cu o poveste relevantă, dar şi un veritabil best of al gameplay-ului seriei de pe generaţia trecută de console (până la AC4: Black Flag, inclusiv).

Ghinionul a făcut însă ca Rogue sa treacă neobservat la momentul lansării sale din toamna lui 2014, lumina reflectoarelor fiind acaparată de mult mai slabul Assassin’s Creed Unity. Mare parte din vină au purtat-o platformele pe care a debutat Rogue – bătrânele Xbox 360 şi PlayStation 3, eclipsate deja şi la acea vreme de generaţia actuală Xbox One şi PlayStation 4. Assassin’s Creed Rogue Remastered vine sa corecteze în primul rând această problemă, aventura noului erou Shay Patrick Cormac fiind acum disponibilă şi pe platformele moderne.

Assassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Şi, după cum aminteam mai devreme, povestea asasinului-devenit-cavaler-templier chiar are sens, legându-se în mod armonios atât de evenimentele din jocurile precedente ale seriei, cât şi de firul epic din Unity. Iar, în ceea ce priveşte gameplay-ul, studiourile Ubisoft din Sofia şi Bucureşti merită laude din plin, reuşind să combine elemente din mai toate titlurile Assassin’s Creed clasice, precum şi luptele navale popularizate de Assassin’s Creed IV: Black Flag.

Sigur, controlul nu este la fel de precis precum cel din titlurile moderne ale seriei, iar animaţiile, mai ales în timpul unor lupte, sunt în continuare stângace, însă chiar şi aceste aspecte aduc o anumită doză de farmec nostalgic.

Assassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Din fericire, această ediţie remasterizată corectează neajunsurile grafice ale ediţiilor originale (care rulau destul de greu pe vechile console), texturile, shaderele şi unele efecte fiind aduse la zi în Assassin’s Creed Rogue Remastered. Mai mult, posesorii de console PlayStation 4 Pro şi Xbox One X se pot bucura de rezoluţie nativă 4K (3840×2160), jocul rulând la un framerate constant de 30 de cadre pe secundă.

Merită? Da, dacă nu aţi apucat încă să faceţi cunoştinţă cu Shay Patrick Cormac sau dacă singurul vostru contact cu Rogue a fost realizat prin intermediul vechilor PlayStation 3 sau Xbox 360. Dacă aveţi deja acces la versiunea pentru PC a jocului (şi o configuraţie capabilă să o ruleze corespunzător), această remasterizare pentru console nu are prea multe de oferit în plus în afara noilor seturi de trofee PSN sau de achievement-uri pentru profilul de Xbox Live.

Assassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered

Assassin's Creed Rogue RemasteredAssassin's Creed Rogue Remastered


Urmărește Go4Games.ro pe Google News