Dark Souls – The Vinyl Trilogy, dezvăluit oficial

Autor: Cosmin Aionita | 28.07.2017
Dark Souls - The Vinyl Trilogy, dezvăluit oficial

Bandai Namco Entertainment va lansa în ultima parte a acestui an Dark Souls – The Vinyl Trilogy. Colecţia de discuri vinil va putea fi achiziţionată în premieră din magazinul online oficial.

Limitat la doar 2000 de exemplare, acest pachet va conţine nu mai puţin de nouă discuri vinil, grupate într-un ambalaj special, însumând peste peste cinci ore de muzică înregistrată la cea mai bună calitate. Compusă de Motoi Sakaraba şi Yuka Kitamura, coloana sonoră orchestrală a jocurilor Dark Souls îi va purta pe fani în lumile întunecate şi dramatice ale seriei.

Discurile includ întreaga coloană sonoră a jocurilor Dark Souls, Dark Souls II şi Dark Souls III. Producătorii au dorit să ofere o experienţă auditivă premium şi să le amintească fanilor de luptele intensive cu boşii ameninţători şi de momentele memorabile trăite în aceste jocuri. Pachetul Dark Souls – The Vinyl Trilogy se adresează în special colecţionarilor, Bandai Namco Entertainment promiţând un produs de o calitate deosebită, din toate punctele de vedere.

Dark Souls – The Vinyl Trilogy va putea fi achiziţionat exclusiv din magazinul oficial Bandai Namco Entertainment (www.bandainamcoent-store.com), în toamna acestui an.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News