Darksiders III – iată cum vor funcţiona unele dintre puzzle-urile din joc

Autor: Cosmin Aionita | 01.08.2018
Darksiders III – iată cum vor funcţiona unele dintre puzzle-urile din joc

Colegii de la IGN au publicat un nou clip dedicat jocului Darksiders III, de această dată John Pearl (director de design al jocului la studioul Gunfire Games) şi Richard Vorodi (Lead Level Designer) explicând cum funcţionează unele dintre puzzle-urile pe care le veţi regăsi în joc.

Darksiders III o va avea în prim plan pe Fury, cel de-al treilea călăreţ al Apocalipsei jucabil în cadrul seriei, însărcinată de către Charred Council cu eliminarea formelor fizice ale celor şapte păcate, care îşi fac de cap pe Pământ. Eroina va trebui să parcurgă un mediu de joc vast, open world, pentru a pune capăt acestor noi ameninţări, folosindu-se de puterile sale magice, precum şi de arma ei specifică: biciul.

Luptele promit să fie dinamice, având la bază un sistem de contraatac ce trebuie stăpânit pentru a doborî varietatea de monştri din joc, fiind pus un accent deosebit pe poveste, dar şi pe unele puzzle-uri. Fury va avea la dispoziţie atât upgrade-uri bazate pe sufletele colectate de la inamicii doborâţi, cât şi un sistem de crafting sau diferite abilităţi speciale capabile să permită accesul în arii altfel imposibil de explorat.

Darksiders III va fi lansat pe 27 noiembrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Darksiders 3

Urmărește Go4Games.ro pe Google News