Demo pentru Marvel’s Iron Man VR. Când va fi lansat jocul pe PlayStation VR

Autor: Cosmin Aionita | 22.05.2020
Demo pentru Marvel’s Iron Man VR. Când va fi lansat jocul pe PlayStation VR

Sony Interactive Entertainment a anunțat că acum, prin intermediul PlayStation Network, este disponibil un demo pentru Marvel’s Iron Man VR. Evident, pentru a juca versiunea demo, aveți nevoie de un headset de realitate virtuală PlayStation VR, iar aceasta poate fi descarcată în mod gratuit accesând următorul link:

Download Marvel’s Iron VR Demo pentru PlayStation 4 și PlayStation VR

Pe lângă posibilitatea de a “intra”, prin intermediul realității virtuale, în costumul de Iron Man al miliardarului Tony Stark, această versiune demo pentru Marvel’s Iron VR include misiunea “Malibu”, ce joacă rolul de tutorial al jocului, o secvență cinematică interactivă în care îi veți regăsi atât pe Tony Stark, cât și pe Friday și Pepper Potts, misiunea principală “Out of the Blue”, precum și două challenge-uri opționale: Flight Challenge și Advanced Combat Challenge.

Marvel’s Iron Man VR va fi inclus și într-un bundle cu două controllere PlayStation Move

În plus, cei de la Sony Interactive Entertainment au anunțat că Marvel’s Iron VR, realizat de studioul Camouflaj, va fi disponibil și într-un pachet special, ce va include, pe lângă discul fizic cu jocul propriu-zis, un set format din două controllere PlayStation Move.

Demo pentru Marvel’s Iron Man VR

Acest pachet va fi disponibil în magazinele de profil la un preț echivalent cu 99,99€.

Jocul Marvel’s Iron VR urmează să fie lansat pe 3 iulie 2020, în exclusivitate pentru PlayStation 4 și PlayStation VR.

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News