Dishonored 2, anunţat la E3 2015

Autor: Cosmin Aionita | 15.06.2015
Dishonored 2, anunţat la E3 2015

O altă surpriză pregatită de Bethesda pentru E3 2015 este Dishonored 2, jocul celor de la Arkane Studios fiind dezvăluit în cadrul conferinţei de presă susţinute de publisher în această dimineaţa.

Dishonored 2 va avea loc la 15 ani după evenimentele din primul joc al seriei, acţiunea urmând să se desfăşoare în oraşul de coastă Karnaca. Epidemia adusă de şobolani a trecut, iar Lordul Regent s-a făcut nevăzut, puterea fiind preluată de moştenitoarea de drept: împărăteasa Emily Kaldwin. Până când tronul este preluat prin forţă de o entitate parcă venită din altă lume, împărăteasa şi aliatul ei, Corvo Attano, îmbarcându-se într-o nouă aventură pentru a salva imperiul.

Jucătorii vor putea alege de această dată între două personaje jucabile: împărăteasa Emily Kaldwin sau Corvo Attano, eroul din primul joc al seriei, fiecare dintre acestea având propriul stil de joc şi propriile abilităţi supranaturale.

Dishonored 2 va fi lansat în primăvara lui 2016, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Până atunci însă, în luna august a acestui an, îşi va face apariţia Dishonored: Definitive Edition pentru PlayStation 4 şi Xbox One, care va oferi jocul iniţial într-o versiune remasterizată, alături de toate pachetele de conţinut suplimentar: The Knife of Dunwall, The Brigmore Witches, Dunwall City Trials şi Void Walker’s Arsenal.

Dishonored