Electronic Arts a închis Visceral Games

Autor: Cosmin Aionita | 23.10.2017
Electronic Arts a închis Visceral Games

Electronic Arts, deşi este unul dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi publisheri de jocuri video din lume, îşi confirmă încă o dată reputaţia de „ucigaş de studiouri”.

Astfel, după ce a închis studiouri de renume precum Bullfrog Productions (seriile Populous, Dungeon Keeper sau Syndicate), Westwood Studios (seriile Command & Conquer şi Red Alert), Origin (seriile Ultima si Wing Commander), Danger Close (seria Medal of Honor), Black Box Games (seriile Need for Speed şi Skate) sau Pandemic Studios (seria Mercenaries, The Saboteur), a venit rândul ca Electronic Arts să spună „la revedere” unuia dintre cele mai apreciate studiouri actuale ale companiei: Visceral Games.

Visceral Games, autori ai unor serii precum Dead Space sau Army of Two, lucra la un nou joc Star Wars, la cârma proiectului aflându-se Amy Hennig, mintea creativă din spatele unor jocuri precum Uncharted sau Legacy of Kain: Soul Reaver. Noul titlu se dorea a fi o aventură liniară în universul Star Wars, cu o puternică componentă narativă.

Din păcate, testele efectuate de Electronic Arts au scos la iveală că jucătorii ce au avut ocazia să încerce versiuni preliminare ale acestui joc nu s-au declarat foarte încântaţi de experienţă, fiind luată astfel o decizie drastică: noul joc Star Wars îşi va schimba fundamental direcţia, sarcinile de producţie urmând să fie preluate de o alta echipă din cadrul Electronic Arts, care va fi gestionată de studioul EA Vancouver.

De asemenea, lansarea noului joc, programată iniţial pentru anul fiscal 2019, va fi amânată. Visceral Games va fi închis, o serie de angajaţi urmând a fi redirectionaţi către alte studiouri EA. Referitor la colaborarea cu Amy Hennig, Electronic Arts a iniţiat discuţii cu aceasta pentru a stabili dacă Hennig va continua alături de companie, într-un alt rol, sau nu.

Până la veşti suplimentare legate de noul joc Star Wars sau de viitorul lui Amy Hennig în cadrul EA, fanii universului Războiului Stelelor vor primi în această toamnă Star Wars: Battlefront II. Acesta, spre deosebire de primul titlu al seriei, va beneficia de aportul unei campanii single player complete, lansarea lui Star Wars: Battlefront II fiind programată pentru 17 noiembrie 2017, jocul fiind aşteptat pe PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Visceral Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News