Electronic Arts a preluat studioul Playdemic de la Warner Bros. Games și AT&T

Autor: Cosmin Aionita | 24.06.2021
Electronic Arts a preluat studioul Playdemic de la Warner Bros. Games și AT&T
Foto: Christian Peterson / Getty

Electronic Arts, AT&T și WarnerMedia au anunțat tranzacția de achiziție a studioului Playdemic Ltd., specializat în dezvoltarea de titluri pentru terminale mobile, în cadrul căruia a fost creat jocul Golf Clash. Conform termenilor acordului, EA va achiziționa Playdemic pentru 1,4 miliarde de dolari americani, plătiți în numerar.

Playdemic este o companie de jocuri pentru terminale mobile înființată în 2010, cunoscută mai ales pentru Golf Clash. Jocul este disponibil pe iOS, Android și Facebook și le permite utilizatorilor să concureze între ei, în timp real, indiferent de regiunea în care se află. Golf Clash este unul dintre jocurile care conduc topurile din Statele Unite ale Americii și Regatul Unit, fiind descărcat de peste 80 de milioane de ori la nivel global. Jocul a primit numeroase distincții, precum premiul BAFTA Games pentru Jocul Mobil al Anului (2018), Mobile Games Awards – Jocul Anului (2018), PocketGamer.Biz Jocul Anului (2017) și premiul pentru Jocul Anului din partea Asociației Independente a Dezvoltatorilor de Jocuri (TIGA) în 2017.

David Haddad, președintele Warner Bros. Games, a declarat următoarele:

Ne-a făcut plăcere să colaborăm cu echipa talentată din cadrul Playdemic, întrucât aceștia au dezvoltat Golf Clash la un nivel peste așteptările noastre, transformându-l într-un joc cu o longevitate impresionantă. Deși respectăm foarte mult echipa Playdemic, decizia de cesiune face parte din strategia noastră de a dezvolta jocuri bazate pe francizele Warner Bros.

Andrew Wilson, CEO Electronic Arts, a adăugat:

Playdemic e o echipă de inovatori adevărați și ne bucurăm că ni se alătură în cadrul familiei Electronic Arts. Pe lângă succesul Golf Glash, talentul, tehnologia și experiența echipei Playdemic se vor îmbina foarte bine cu echipele și suita de proprietăți intelectuale ale Electronic Arts. Acesta reprezintă următorul pas al strategiei noastre de a extinde portofoliul nostru de jocuri inspirate de sport și de a accelera creșterea în zona de terminale mobile, pentru a ajunge la mai mulți jucători din întreaga lume cu mai multe jocuri și conținut cât mai ofertant.

Achiziția Playdemic face parte din strategia EA de creștere în zona de mobile, bazată în principal pe livrarea de noi experiențe pentru rețeaua globală EA de aproximativ jumătate de miliard de utilizatori. Portofoliul și talentul Playdemic reprezintă o completare importantă a motorului de creștere EA în zona de jocuri pentru terminale mobile. Această achiziție va contribui la dezvoltarea portofoliului mobile al EA, care include peste 15 servicii live de top pentru genuri de jocuri din ce în ce mai populare, precum lifestyle, casual, sports și mid-core.

Echipa de la conducerea Playdemic lucrează împreună încă din 2014, având o expertiză considerabilă în domeniul jocurilor pentru terminale mobile și un palmares de jocuri de succes. Expertiza Playdemic în dezvoltarea de jocuri mobile apreciate de utilizatorii din întreaga lume, alături de portofoliul de top de licențe și drepturi de utilizare a proprietăților intelectuale deținut de EA, va duce la oportunități de a extinde mecanica de tip „clash” și către alte francize de jocuri, cât și la oportunități de dezvoltare în materie de experiențe de joc disponibile pe terminalele mobile.

Paul Gouge, CEO Playdemic, a menționat:

Am înființat Playdemic concentrându-ne pe experiențe de joc inovatoare și extrem de antrenante. Succesul cunoscut cu Golf Clash a fost o validare a abordării noastre, demonstrând totodată și capacitatea echipei noastre extrem de talentate de a dezvolta și de a opera la un nivel înalt în zona jocurilor pentru terminale mobile. Faptul că ne alăturăm EA, una dintre cele mai de succes companii de jocuri din lume, e un pas important în parcursul nostru și ne bucurăm că vom continua să dezvoltăm atât Golf Clash cât și noi jocuri, în cadrul familiei EA.

Prețul tranzacției este supus unor condiții uzuale și va fi achitat numerar la ora închiderii, fiind reținut de AT&T. Tranzacția este supusă aprobărilor uzuale de reglementare. Portofoliul Warner Bros. Games rămas este inclus în tranzacția recent anunțată WarnerMedia-Discovery și va face obiectul companiei de media și entertainment după finalizarea tranzacției.

Sursa: EA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News