Far Cry Primal va primi Survivor Mode şi texturi 4K

Autor: Cosmin Aionita | 31.03.2016
Far Cry Primal va primi Survivor Mode şi texturi 4K

Ubisoft a anunţat că pregăteşte un update important pentru Far Cry Primal, acesta urmând să adauge un nou mod de joc: Survivor Mode. După cum lasă de înţeles şi numele, Survivor Mode va fi dedicat fanilor împătimiţi ai jocului, dificultatea urmând să fie sporită considerabil.

Survivor Mode va adăuga o serie de elemente noi, precum opţiunea Permadeath, care va pune jucătorul în faţa celei mai mari provocări: moartea personajului principal va fi echivalentă cu sfârşitul jocului. Vor exista totuşi nişte excepţii de la această regulă: moartea din secvenţele în care Takkar „visează” nu va fi permanentă, iar in restul jocului vor exista ocazii pentru a dobândi „vieţi de rezervă”.

Takkar va fi limitat acum de stamina, odihna şi somnul regulat urmând să devină necesităţi în Survivor Mode. De asemenea, sistemul de crafting va deveni mai realist, realizarea diferitelor item-uri urmând să necesite mai mult timp, iar resursele vegetale şi animale vor fi mai rare şi greu de găsit. De asemenea, jocul pe timp de noapte va deveni mult mai periculos, iar focul şi frigul vor avea efecte mult mai drastice. Nu în ultimul rând, producătorii promit că animalele vor fi mult mai greu de îmblânzit.

Update-ul ce va adăuga Survivor Mode va fi disponibil, în mod gratuit, pe 12 aprilie 2016, pentru toate cele trei ediţii ale jocului. De asemenea, acest update va aduce, în cazul versiunii pentru PC, şi texturi de înaltă definiţie, numai bune pentru rezoluţia 4K.

Far Cry Primal este disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News