Gamescom 2021 renunță la planurile pentru un eveniment hibrid și se va desfășura doar online

Autor: Cosmin Aionita | 11.05.2021
Gamescom 2021 renunță la planurile pentru un eveniment hibrid și se va desfășura doar online

În urma scăderii intensității pandemiei de COVID-19 din anumite regiuni, dar și a vaccinării susținute a populației, organizatorii Gamescom au anunțat că ediția din acest an a evenimentului ar fi urmat să se desfășoare într-un format hibrid, cu activități atât pentru publicul ce ar fi luat parte fizic la eveniment, dar și cu tot felul de stream-uri si evenimente digitale pentru cei care doreau să participe online.

Se pare însă că planurile inițiale ale organizatorilor Koelnmesse și German Games Industry Association (GAME) au fost date din nou peste cap, situația medicală, la nivel global, fiind încă mult prea incertă pentru a garanta buna funcționare a unui astfel de eveniment. Iată declarația oficială a organizatorilor, prin vocea lui Oliver Frese, CFO al Koelnmesse:

Chiar dacă acest concept de eveniment hibrid a fost bine primit de parteneri, a trebuit să recunoaștem că Gamescom ar fi urmat să aiba loc prea devreme pentru multe dintre companiile din industrie, acestea neavând suficient timp de a concepe planurile necesare pentru a putea desfășura activitatea în siguranță.

Această lipsă de predictibilitate i-a forțat pe organizatori să ia decizia de a menține, pentru al doilea an la rând, desfășurarea evenimentului strict în mediul online. Odată cu renunțarea la evenimentul fizic, și programul Gamescom 2021 va fi modificat: show-ul va fi deschis pe 25 august 2021 de ceremonia Gamescom: Opening Night Live, iar event-ul propriu-zis se va desfășura pe parcursul a numai două zile: 26-27 august.

Scenariu similar și pentru E3 2021

De altfel, și Entertainment Software Association (ESA) a confirmat același scenariu pentru popularul eveniment E3 din acest an: E3 2021 se va desfășura online, într-un format 100% digital, în perioada 12 – 15 iunie 2021.

Printre companiile ce vor “expune” la E3 2021 se regăsesc nume precum Nintendo, Xbox (Microsoft), Capcom, Konami, Ubisoft, Take-Two Interactive (2K Games), Warner Bros. Games și Koch Media, mai multe companii urmând să se alăture acestei liste.

Sursa: Video Games Chronicle

Urmărește Go4Games.ro pe Google News