GeForce Now: rezoluție mai bună în browser, disponibilitate pe Chroomebook-uri și jocuri noi

Autor: Cosmin Aionita | 14.10.2022
GeForce Now: rezoluție mai bună în browser, disponibilitate pe Chroomebook-uri și jocuri noi
Foto: NVIDIA

Cel mai recent update pentru GeForce Now aduce platforma de cloud gaming pe mai multe dispozitive compatibile, cum ar fi proaspăt lansatele Chromebook-uri, primele laptopuri construite special pentru cloud gaming.

Noile Chromebook-uri de cloud gaming – Acer Chromebook 516 GE, ASUS Chromebook Vibe CX55 Flip și Lenovo Ideapad Gaming Chromebook – includ rate ecrane cu rate de refresh și rezoluții înalte, tastaturi de gaming, conectivitate rapidă WiFi 6 etc.

Cu abonamentul GeForce Now RTX 3080, gamerii pot juca instant cele peste 1400 de jocuri de PC din librăria GeForce Now la calitate de până la 1600p cu 120 fps. De asemenea, aceste Chromebook-uri vor sosi cu trei luni de abonament GeForce Now RTX 3080 incluse.

De altfel, abonații RTX 3080 se pot juca jocurile preferate de PC la calitate de până la 1600p și 120 fps în browser-ul Chrome, un upgrade față de nivelul calitativ anterior (1440p și 120fs pe Chrome).

Nu în ultimul rând, sesiunea Closed Beta pentru Warhammer 40,000: Darktide este disponibilă în perioada 14-16 octombrie și prin GeForce Now, pentru gamerii care au plasat precomenzi pe Steam.

De asemenea, 11 jocuri noi se alătură librăriei GeForce now în această săptămână:

  • Asterigos: Curse of the Stars (Steam)
  • Kamiwaza: Way of the Thief (Steam)
  • LEGO Bricktales (Steam și Epic Games)
  • Ozymandias: Bronze Age Empire Sim (Steam)
  • PC Building Simulator 2 (Epic Games)
  • The Last Oricru (Steam)
  • Rabbids: Party of Legends (Ubisoft Connect)
  • The Darkest Tales (Steam)
  • Scorn (Steam și Epic Games)
  • Warhammer 40,000: Darktide Closed Beta (Steam)
  • Dual Universe (Steam)
GeForce Now Chroomebook
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News