Ghost of a Tale – data de lansare confirmată

Autor: Cosmin Aionita | 27.02.2018
Ghost of a Tale - data de lansare confirmată

Pentru cei care nu sunteţi familiarizaţi cu acest joc, Ghost of a Tale este un RPG ce-l va avea drept erou principal pe Tilo, un şoricel trubadur ce trebuie să treacă prin numeroase aventuri. Mai interesant este faptul că, în ciuda aspectului grafic de-a dreptul impresionant, Ghost of a Tale a fost realizat, în marea sa parte, de o singură persoană (Lionel „Seith” Gallat).

De-a lungul dezvoltării sale care s-a întins pe parcursul a cinci ani, Ghost of a Tale a trecut printr-o etapă Early Access (jocul fiind disponibil, în diferite stadii de producţie, prin intermediul Steam şi Xbox Game Preview). Producătorul a anunţat în sfârşit data de lansare finală a acestui titlu: pe 13 martie 2018, versiunea finalizată a lui Ghost of a Tale va putea fi achiţionată pentru PC, prin intermediul Steam, GOG şi Humble Bundle, la un preţ echivalent cu 24,99$. Totuşi, până atunci, doritorii încă îl pot achiziţiona în regim Early Access pentru doar 19,99€.

De asemenea, pentru a marca acest anunţ, dar şi pentru a evidenţia îmbunătăţirile grafice suferite de joc de-a lungul anilor, producătorul a lansat noi imagini din Ghost of a Tale, pe care le puteţi admira în galeria de mai jos.

Ghost of a Tale va fi lansat pentru PC, în versiune finală, pe 13 martie 2018, prin intermediul Steam, GOG şi Humble Bundle. Ediţiile pentru consolele PlayStation 4 şi Xbox One îşi vor face apariţia mai târziu în cursul acestui an.

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Ghost of a TaleGhost of a Tale

Urmărește Go4Games.ro pe Google News