God of War Review: Kratos în mitologia nordică

Autor: Cosmin Aionita | 12.04.2018
God of War Review: Kratos în mitologia nordică

Deşi aprilie se dovedeşte a fi una dintre cele mai sărăcăcioase perioade ale anului 2018 în ceea ce priveşte apariţiile de titluri importante, putem spune, fără niciun dubiu, că luna de faţă este salvată de lansarea noului joc din seria God of War. Acesta, din fericire, se ridică la nivelul aşteptărilor, existând însă şi câteva aspecte mai puţin plăcute ale creaţiei celor de la Santa Monica Studio.

Despre toate acestea, plusuri şi minusuri, vom vorbi în rândurile ce urmează, nu înainte însă de a vă aminti să (re)aruncaţi un ochi pe preview-ul nostru pentru God of War, o mulţime de detalii menţionate în acel articol fiind valabile şi în cazul versiunii finale a jocului. Ei bine, unul dintre aspectele asupra cărora demo-ul încercat în martie nu s-a dovedit a fi tocmai edificator este legat de structurarea lumii de joc şi a progresului în cadrul naraţiunii din God of War. După cum afirmam luna trecută, primele 2-3 ore din joc au într-adevăr un caracter liniar, întreaga experienţă de început fiind mai degrabă gândită ca un tutorial extins, numai bun pentru a familiariza jucătorii cu modificările aduse de acest nou titlu al seriei.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

Mai apoi, mediul de joc din God of War se deschide, oferind mult mai multă libertate de mişcare şi decizie: poţi alege să urmezi firul poveştii principale sau, dimpotrivă, să profiţi de natura permisivă a jocului şi să explorezi în căutarea de noi aventuri pentru Kratos şi fiul său Atreus. Întregul tărâm Midgard este structurat sub forma unui HUB prin intermediul căruia se accesează diferite zone, fie pentru a dezlega misterele naraţiunii principale, fie pentru a rezolva diferite quest-uri secundare, fie pentru a colecţiona şi a explora tot ce are de oferit jocul.

Spre deosebire însă de jocurile open world tipice, God of War păstrează o bună parte din ADN-ul seriei intact, odată accesată o arie legată de quest-ul principal sau de unul dintre obiectivele opţionale, jocul căpătând din nou un curs liniar, axat pe flow-ul obişnuit al unui action/adventure tradiţional. Evident, chiar şi aceste porţiuni liniare ale jocului ascund cărări alternative, împănate cu secrete care abia aşteaptă să fie descoperite. Spre exemplu, nu lipsesc tradiţionalele item-uri bine ascunse, care, odată descoperite, îi permit lui Kratos să-şi upgradeze băruţele de viaţă şi Rage.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

Îndrăznesc să afirm că tocmai acest sentiment de explorare, de a descoperi mereu ceva nou, reprezintă principalul punct forte al noului God of War. Şi, din fericire, veţi avea foarte mult de explorat pe parcursul aventurii lui Kratos: Midgard-ul gândit de Santa Monica Studio este, pe cât de divers, pe atât de întins. Mai mult, acesta este doar unul dintre „regatele” mitologiei nordice pe care Kratos şi Atreus le pot explora. Pe lângă Midgard, paşii eroilor principali vor fi purtaţi prin cinci alte tărâmuri, unde vor putea fi întâlnite porţiuni de poveste, de explorare, tipicele challenge-uri de combat ale seriei şi o tonă de loot suplimentar.

Şi pentru că tot am ajuns la acest aspect al jocului, după cum aminteam şi în preview-ul nostru, God of War are la bază acum un întreg sistem de RPG, bazat pe statistici, acumulare de experienţă şi elemente de crafting, făurirea de armuri noi, upgrade-ul acestora şi al armelor sau îmbunătăţirea acestora prin rune, enchanment-uri şi talismane. Unii jucători, mai ales fanii înrăiţi ai mai vechilor titluri din seriei, s-ar putea să fie deranjaţi de această componentă a jocului, ei dorind să parcurgă o aventură plină de adrenalină fără să gestioneze situaţia inventarului şi atributelor lui Kratos sau ale fiului său. Din fericire, dacă alegi să urmezi firul principal al poveştii, intervenţiile asupra întregii „infrastructuri” de numere şi abilităţi din spatele jocului propriu-zis sunt menţinute la minimum, acestea rezumându-se la echiparea unei armuri mai bune atunci când o găseşti sau activarea unor skill-uri atunci când faci upgrade uneia dintre armele din joc.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

Da, aţi citit bine: în God of War veţi avea la dispoziţie, direct sau prin intermediul lui Atreus, mai multe arme, doar una dintre acestea fiind toporul Leviathan despre care am vorbit în preview-ul din martie. Nu vreau să vă stric surpriza de a le descoperi singuri, parcurgând jocul, şi de a dezveli astfel o altă latură a personajului principal Kratos. Important este că aceste arme îi vor conferi eroului şi o serie de abilităţi, care, la rândul lor, vor deschide noi căi de acces către arii încă neexplorate ale lumii de joc. Astfel, aşa cum Leviathan-ul permite îngheţarea inamicilor şi anumitor obiecte şi mecanisme din decor, restul arsenalului lui Kratos va aduce în prim plan noi astfel de atribute, vitale pentru a rezolva puzzle-urile şi pentru a progresa, atât în cadrul poveştii principale, cât şi în ceea ce priveşte obiectivele secundare.

Nu în ultimul rând, armele vor schimba şi dinamica luptelor, unii monştri dovedindu-se a fi invulnerabili la loviturile Leviathan-ului, jucătorul fiind încurajat mereu să găsească metode alternative, câteodată mult mai rapide, de a-şi elimina inamicii. De asemenea, stilurile de luptă variază în funcţie de arma echipată, alternativele Leviathan-ului permiţând, în unele situaţii, lupte şi combo-uri şi mai spectaculoase decât în cazul greoiului topor, mai pe placul împătimiţilor trilogiei iniţiale God of War. Şi, ca o corecţie faţă de preview-ul de luna trecută, God of War implementează şi un sistem de lock-on în timpul luptelor, însă te poţi descurca lejer şi fără să-l foloseşti.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

Toată această combinaţie variată de explorare, lupte, rezolvat de puzzle-uri, porţiuni de poveste şi obiective secundare menţine viu interesul jucătorului pe întregul parcurs al aventurii, scurgerea timpului investit fiind aproape imperceptibilă. Astfel, nici nu simţi când au trecut cele aproximativ 25 de ore necesare pentru a finaliza firul principal al poveştii (pe dificultate medie), sau cele peste 35 de ore de joc la care am ajuns în momentul redactării acestui articol, după îndeplinirea majorităţii obiectivelor secundare pe care le-am întâlnit până acum. Şi tocmai am descoperit o întreagă arie complet neexplorata din Midgard…

Una dintre particularităţile seriei God of War, pe lângă gameplay-ul rapid, accesibil şi destul de violent, a fost însă şi latura sa narativă. Povestea noului joc are loc cu ani după evenimentele din cel de-al treilea titlu numerotat al seriei, prezentând, după cum am amintit în preview, un Kratos mult mai cumpătat, dar şi „exploziv”, daca situaţia o cere. God of War pentru PlayStation 4 nu trebuie perceput drept o „noua rundă” a confruntării dintre Kratos şi zei (de această dată cei aferenţi mitologiei nordice), ci mai degrabă o încercare a personajului principal de a-şi apropia fiul, transmiţându-i acestuia, pe cât posibil, din propria experienţă de viaţă. Trecutul lui Kratos va fi explorat în detaliu, făcându-şi apariţia şi feţe familiare din alte vremuri şi locuri, dar şi personaje noi, ancorate în legendele nordice.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

Întreaga mitologie nordică pare că joaca doar un rol secundar, cel al unei simple scene concepute pentru a scoate în evidenţă adevăratele staruri: Christopher Judge drept Kratos şi Sunny Suljic în rolul micuţului, nerabdătorului, dar şi curajosului Atreus. Iniţial, când am aflat că T.C. Carson (actorul iniţial ce i-a împrumutat vocea lui Kratos în toate jocurile precedente ale seriei) nu va mai fi implicat în noul God of War, trebuie să recunosc că am avut unele dubii. Din fericire, Judge se potriveşte ca o mănuşă atitudinii reţinute a personajului din acest joc, iar modul în care a fost scris scenariul îl face foarte credibil şi pe actorul-puşti ce îl interpretează pe Atreus. Personal, nu am considerat intervenţiile lui (foarte dese, în multe situaţii din joc) drept evervante, ci mai degrabă credibile, Atreus comportându-se fix ca un copil curios, ce doreşte să înveţe cât mai mult, cât mai repede şi să crească în ochii părintelui său.

Aşa-zisul conflict al lui Kratos cu zeii nordici dispare din prim plan în majoritatea jocului, lăsând impresia că povestea este departe de a fi încheiată, un expansion pack (în stilul lui The Frozen Wilds pentru Horizon Zero Dawn) sau un sequel fiind inevitabile. Asta nu înseamnă că actualul joc nu oferă confruntări cu boşi de temut, însă, cu anumite excepţii, acestea nu se ridică la „nivelul epic” cu care ne-au obişnuit vechile titluri God of War. Sigur, există şi aici momente memorabile, însă sentimentul acela de „măreţie copleşitoare” nu mai poate fi reprodus la fel de eficient cu ajutorul camerei over the shoulder folosite acum.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

În schimb, în ceea ce priveşte grafica, puţine lucruri îi pot fi reproşate noului God of War, artiştii de la Santa Monica Studio reuşind performanţa de a crea unele dintre cele mai credibile şi detaliate personaje pe care am avut ocazia să le vedem până acum în jocuri video. De asemenea, mediile înconjurătoare nu se lasă mai prejos, pe lângă viziunea şi stilul artistic folosit, ieşind în evidenţă şi diversitatea acestora. Dacă ar fi ceva de criticat legat de grafică, ar merita amintit faptul că apa nu arată întotdeauna a apă, aceasta lăsând impresia că ar avea mai degrabă consistenţă de melasă în unele scene.

Din păcate, nu la fel de bine stă situaţia la capitolul framerate. Dacă deţineţi o consolă PlayStation 4 Pro, puteţi opta între două moduri de afişare video: Favor Resolution (în care jocul va fi redat la rezoluţie 2160p, folosindu-se tehnica de checkboarding, similar cu Horizon Zero Dawn) sau Favor Performance (în care rezoluţia va fi limitată la tradiţionalul 1080p). Însă, spre deosebire de jocul celor de la Guerrilla Games (şi faţă de recentul Shadow of The Colossus), framerate-ul din modul 4K suferă, mai ales în timpul luptelor mai încinse.

God of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

God of WarGod of War

În schimb, chiar dacă Horizon se mulţumea cu 30fps chiar şi în Performance Mode, God of War ţinteşte spre 60 de cadre pe secundă atunci când este ţinut în 1080p pe un PS4 Pro. Nu reuseşte să rămână acolo tot timpul, însă diferenţa faţă de framerate-ul din modul 4K este ca de la cer la pământ. Astfel, dacă deţineţi un PS4 Pro, nu ezitaţi să alegeţi Favor Performance: luptele se vor simţi mult, mult mai fluente şi Kratos mult mai responsiv la comenzi.

Până la urmă însă, aceste nemulţumiri pălesc în faţa calităţii „pachetului” God of War, luat în ansamblu: povestea este suficientă pentru a oferi personajelor motivaţia de care aveau nevoie, interpretarea actorilor se ridică la cel mai înalt nivel, iar gameplay-ului excelează atunci când vine vorba de sentimentul de explorare, susţinut coerent şi de lupte sau de proaspăt introdusele elemente de RPG. Pe scurt, aventura lui Kratos continuă, iar posesorii de console PS4 nu ar trebui s-o rateze.

God of War

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –

Părţi pozitive
  • lumea de joc imensă, cu multiple locaţii şi tărâmuri
  • sentimentul excelent de explorare
  • lupte dinamice, bazate pe un sistem mai complex, dar accesibil
  • destulă variaţie, atât în ceea ce priveşte locaţiile, cât şi monştrii
  • durata de joc apreciabilă, cu numeroase quest-uri opţionale
  • grafică şi prezentare artistică excelente
  • aproape 60fps în modul Favor Performance pe PS4 Pro
Părţi negative
  • framerate-ul nemulţumitor în modul Favor Resolution (4K) pe PS4 Pro
  • mai puţin "epic" faţă de vechile titluri din serie
  • la final, rămâi cu senzaţia ca foarte mult conţinut (tărâmuri întregi şi posibili inamici) a fost păstrat pentru un expansion şi/sau o continuare
Urmărește Go4Games.ro pe Google News