Grand Theft Auto V, anunţat în mod oficial (UPDATE)

| 25.10.2011
Grand Theft Auto V, anunţat în mod oficial (UPDATE)

Update: În urma anunţului de ieri, o serie de zvonuri referitoare la Grand Theft Auto V şi-au făcut deja apariţia pe Internet.

Astfel, conform celor de la Kotaku, care citează o sursă foarte apropiată studiourilor Rockstar, acţiunea din GTA5 se va desfăşura într-o replică virtuală a oraşului american Los Angeles. Cei care mai ţin minte Grand Theft Auto: San Andreas ştiu că acest oraş şi-a făcut deja apariţia în universul GTA sub numele de Los Santos.

De asemenea, se pare că în Grand Theft Auto V nu vom mai avea parte de un singur personaj principal, povestea urmând a fi abordată din perspectivele mai multor eroi jucabili. Nu se ştie încă dacă alegerea personajului va avea loc la începutul jocului sau dacă jucătorii vor fi nevoiţi să treacă prin pielea mai multor protagonişti pe măsură ce povestea va evolua.

Nu în ultimul rând, se pare că cifra romană cinci din logo-ul GTA5 a fost preluată direct de pe o versiunea mai veche a bancnotei americane de 5 dolari, pe care o puteţi admira mai jos.

GTA5


Rockstar Games tocmai a anunţat Grand Theft Auto V prin intermediul site-ului oficial al companiei. Momentan, nu au fost oferite detalii suplimentare, site-ul găzduind doar un logo al jocului şi promisiunea că pe 2 noiembrie 2011 va fi lansat primul trailer din GTA5.

GTA5