GTA V pentru PC – un paradis al mod-urilor

Autor: Cosmin Aionita | 06.05.2015
GTA V pentru PC – un paradis al mod-urilor

Un avantaj pe care versiunile pentru PC ale jocurilor îl vor avea întotdeauna în faţa suratelor de pe console sunt mod-urile. Denumirea este o prescurtare a termenului “modification” şi descrie pachetele de conţinut pentru un anumit joc realizate de amatori, acestea putând varia de la simple modificări ale unor banale “reguli” de joc (sporirea vitezei maxime a unei maşini sau alocarea de muniţie infinită, spre exemplu) şi până la noi arme, personaje niveluri sau episoade.

Totuşi, deşi există producători care oferă suport oficial pentru aceste mod-uri (inclusiv unelte oficiale dedicate dezvoltării acestora), de cele mai multe ori acestea sunt create prin mijloace mai puţin ortodoxe, autorii decompilând şi modificând resursele jocului fără acordul producătorilor.

GTA V este un astfel de paradis al creatorilor amatori de conţinut, lansarea versiunii pentru PC a jocului deschizând porţile pentru o nouă generaţie de mod-uri. Două dintre cele mai amuzante pot fi admirate în clipurile de mai jos, unul dintre ele adăugând o armă care trage cu… maşini (download), în timp ce al doilea reproduce într-o anumită măsură Gravity Gun-ul din Half-Life. Atenţie însă, multe dintre aceste mod-uri nu sunt acceptate în mod oficial de Rockstar Games, existând riscul ca acestea să nu mai funcţioneze după instalarea celor mai nou patch-uri pentru joc.

Şi pentru că tot am adus vorba de Half-Life, GTA V, în versiunea sa pentru PC, reuşeşte să se ridice la nivelul impus de clasica seria a celor de la Valve, dacă este să ne luăm după mediile notelor din review-uri (conform Metacritic.com). Astfel, cea mai nouă creaţie a Rockstar Games se “bate” de la egal la egal cu titlurile seriei Half-Life (Half-Life 1, Half-Life 2, The Orange Box), toate aceste patru jocuri înregistrând o medie a notelor din review-uri de 96.

Astfel, GTA V, seria Half-Life şi primul BioShock (la rândul sau “notat” cu 96 de către critica de specialitate), sunt cele mai bine cotate jocuri de PC indexate de Metacritic. Totuşi, când vine vorba de media notelor oferite de utilizatori, GTA V nu reuşeşte să se impună, atât seria Half-Life (HL1 – 9,1, HL2 – 9,2, The Orange Box – 9,4), cât şi BioShock (8,4) înregistrând calificative mai bune decât jocul celor de la Rockstar (7,9).

Grand Theft Auto V este disponibil atât pentru PC, cât şi pentru consolele PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News