Guerrilla Collective, o nou grup de producători şi publisheri de jocuri, îşi va organiza propriul eveniment digital în loc de E3

Autor: Cosmin Aionita | 12.05.2020
Guerrilla Collective, o nou grup de producători şi publisheri de jocuri, îşi va organiza propriul eveniment digital în loc de E3

Guerrilla Collective este un nou grup ce reuneşte o mulţime de producători de jocuri şi publisheri independenţi şi promite o serie de anunţuri de titluri noi şi alte dezvăluiri pentru perioada 6 – 8 iunie 2020. Din Guerrilla Collective fac parte următoarele companii, cu promisiunea că altele li se vor alătura în curând:

11 bit studios (Frostpunk, This War of Mine)
Another Indie (SIMULACRA 2, Yuppie Psycho)
Coffee Stain Studios (Satisfactory, Deep Rock Galactic)
Fellow Traveller (In Other Waters, Neo Cab)
Funcom (Mutant Year Zero: Road to Eden, Conan Exiles)
Good Shepherd Entertainment (John Wick Hex, The Eternal Cylinder)
Headup (Bridge Constructor Portal, Pumpkin Jack)
Humble Publishing (Temtem, Forager)
Larian Studios (Baldur’s Gate III, Divinity: Original Sin II)
Modern Wolf (Necronator: Dead Wrong, Out There: Oceans of Time)
Paradox Interactive (Cities: Skylines, Stellaris)
Raw Fury (Kingdom Two Crowns, Atomicrops)
Rebellion (Sniper Elite 4, Zombie Army 4: Dead War)
Those Awesome Guys (Monster Prom, Move or Die, Floppy Knights)
Thunderful (SteamWorld Quest: Hand of Gilgamech, Lonely Mountains: Downhill)
United Label (Eldest Souls, Röki)
Versus Evil (The Banner Saga, Pillars of Eternity II: Deadfire)
Whitethorn Games (Aground, StarCrossed)
WINGS Interactive (Later Daters, Lord Winklebottom Investigates)
Ysbryd Games (World of Horror, VA-11 HALL-A: Cyberpunk Bartender Action)
ZA/UM (Disco Elysium)

Seria acestora de anunţuri va începe cu un nou eveniment digital – Guerrilla Collective Live –, ce urmează să fie transmis în direct pe 6 iunie, de la 20:00 (ora României), şi prezentat chiar de către jurnalistul Greg Miller (Kinda Funny, ex-IGN).

În aceeaşi zi, 6 iunie 2020, două ore mai târziu, de la 22:00 (ora României), va avea loc şi evenimentul digital PC Gaming Show 2020, iar acesta va fi urmat, pe 7 iunie, de la 0:30 (ora României) de Future Games Show, o a treia prezentare digitală, organizată de Gamesradar şi Future Publishing, ce, la rândul său, promite dezvăluiri şi prezentări de jocuri noi.

Initiaţiva Guerrilla Collective nu se va opri însă aici: pe 7 iunie 2020, de la o oră încă neanunţată, va avea loc o a doua prezentare digitală Guerrilla Collective Live, cu noi anunţuri, iar pe 8 iunie vom avea parte de un al treilea astfel de event, de această dată dedicat demonstraţiilor de gameplay şi interviurilor cu diverşi producători.

Evenimentele din seria Guerrilla Collective Live vor fi produse de Media Indie Exchange (The MIX), în parteneriat cu Kinda Funny Games Showcase, şi vor putea fi urmărite în direct chiar aici, pe Go4games.

Guerrilla Collective Live

Urmărește Go4Games.ro pe Google News