Injustice 2 – tot ce vreţi să ştiţi despre joc

Autor: Cosmin Aionita | 11.05.2017
Injustice 2 - tot ce vreţi să ştiţi despre joc

Warner Bros. Interactive Entertainment şi NetherRealm Studios au lansat un nou trailer pentru Injustice 2, prin intermediul acestuia fiind oferite detalii suplimentare despre numeroase elemente ale jocului, cum ar fi povestea, taberele conduse de Batman, Superman şi Gorilla Grodd, echipamentele pe care le puteţi debloca şi purta în bătălie, modul de joc Multiverse sau versiunea mobilă a jocului.

Injustice 2 va oferi o distribuţie extinsă de eroi şi răufăcători din universul DC, dintre care nu vor lipsi nume importante precum Batman, Superman sau Aquaman, dar nici noi veniţi precum Atrocitus, Gorilla Grodd sau Supergirl. Dintre arenele în care aceşti eroi îşi vor disputa supremaţia nu vor lipsi peisaje din Metropolis, Gotham City sau Atlantis.

Marea noutate adusă de Injustice 2 va fi însă posibilitatea de a personaliza aceşti eroi din universul DC după bunul plac al jucătorului. Timpul investit în joc va fi recompensat cu loot box-uri în care se vor afla item-uri ce pot schimba atât aspectul personajelor, cât şi modul în care acestea vor lupta.

Injustice 2 va fi lansat în Europa pe 19 mai 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News