Injustice 2 va primi un Legendary Edition

Autor: Cosmin Aionita | 07.03.2018
Injustice 2 va primi un Legendary Edition

Warner Bros. Interactive Entertainment şi studioul NetherRealm Studios au confirmat că Injustice 2, cel mai apreciat fighting game al anului trecut, va primi o ediţie completă, botezată pompos Injustice 2 Legendary Edition.

Acest Legendary Edition pentru Injustice 2 va include următoarele:

toţi luptătorii suplimentari lansaţi sub forma de pachete DLC: Darkseid, Red Hood, Starfire, Sub-Zero, Black Manta, Raiden, Hellboy, Atom, Enchantress şi Ţestoasele Ninja.

toate skin-urile premiere oferite iniţial în Injustice 2 Ultimate Edition, printre care Power Girl, John Stewart Green Lantern, Reverse-Flash, Grid şi Black Lightning, fiecare cu propriile voci şi dialoguri.

De asemenea, Injustice 2 Legendary Edition va include şi o serie de îmbunătăţiri pentru jocul de bază: introducerea unui tutorial extins numit Learn Hub, noi echipamente pentru toate personajele, limita de nivel a fiecărui luptător urcată la 30, precum şi un nou slot pentru augmentare ce urmează să devină accesibil atunci când personajul ajunge la nivelul 30.

Nu în ultimul rând, Injustice 2 Legendary Edition va beneficia şi de o versiune Day 1 Edition, ce va include o serie de bonusuri suplimentare: ambalaj metalic, o monedă Injustice 2 sau 11000 Source Crystals in-game.

Injustice 2 Legendary Edition va fi disponibil începând cu 29 martie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC (prin intermediul Steam şi Windows Store).

Injustice 2 Legendary Edition

Urmărește Go4Games.ro pe Google News