Johnny Cage, la loc de cinste în Mortal Kombat 11

Autor: Cosmin Aionita | 04.03.2019
Johnny Cage, la loc de cinste în Mortal Kombat 11

NetherRealm Studios s-a folosit de un nou livestream dedicat viitorului joc Mortal Kombat 11 pentru a dezvălui revenirea unui alt personaj clasic. Este vorba despre Johnny Cage, unul dintre eroii iniţiali ai seriei, ce a făcut parte din distribuţia originală a primului Mortal Kombat (1992). Cage a fost o prezenţă constantă şi în titlurile recente ale seriei, făcându-şi apariţia atât în Mortal Kombat (2011), cât şi în Mortal Kombat X.

Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului.. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni şi în MK11, în timp ce jucătorii îşi vor putea crea propriile variaţii de personaje, personalizandu-şi astfel luptătorii preferaţi din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte şi de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Sonya Blade, Johnny Cage, Sub-Zero, Baraka, Skarlet, Kano, Jade sau Kabal dar şi de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.

Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Jocul urmează să-şi facă apariţia şi într-o versiune pentru Nintendo Switch.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News