Just Cause 3 – Rico Rodriguez în noi secvenţe de gameplay

Autor: Cosmin Aionita | 30.07.2015
Just Cause 3 – Rico Rodriguez în noi secvenţe de gameplay

Square Enix şi Avalanche Studios au dat startul unei noi serii de developer diaries pentru jocul Just Cause 3, aşteptat în iarna acestui an. Primul episod al acest serii este dedicat personajului principal Rico Rodriguez, erou ale cărui trăsături au fost ajustate pentru Just Cause 3. De asemenea, Avalanche Studios a lansat şi un clip de prezentare a celor mai importante persoane implicate în procesul de producţie a lui Just Cause 3.

Just Cause 3 va aduce acţiunea explozivă şi libertatea de mişcare din precedentele titluri ale seriei, bineînţeles adaptate pentru posibilităţile extinse oferite de consolele de nouă generaţie şi PC. Rico Rodriguez va reveni ca personaj central şi în Just Cause 3, acesta fiind nevoit acum să exploreze o regiune din zona Mării Mediterane, chiar locul de baştină al eroului, condus despotic de Generalul Di Ravello. Eroul va putea să folosească chiar şi un costum special pentru zbor, cu ajutorul căruia va putea acoperi distanţe mari într-un timp scurt, după cum puteţi vedea din clipul de gameplay de mai jos.

Just Cause 3 va fi lansat pe 1 decembrie 2015, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News