Just Cause 3 se laudă cu imagini noi

Autori: Cosmin Aionita, Liviu - Andrei Mihai | 02.02.2015
Just Cause 3 se laudă cu imagini noi

Avalanche Studios revine cu o serie nouă de imagini din Just Cause 3, viitorul joc de acţiune nebună open world al companiei. Puteţi admira noile screenshot-uri în galeria din cadrul acestui articol.

Just Cause 3

Just Cause 3 va aduce acţiunea explozivă şi libertatea de mişcare din precedentele titluri ale seriei, bineînţeles adaptate pentru posibilităţile extinse oferite de consolele de nouă generaţie şi PC. Rico Rodriguez va reveni ca personaj central şi în Just Cause 3, acesta fiind nevoit acum să exploreze regiunea Mării Mediterane, condusă despotic de un dictator. Eroul va putea să folosească chiar şi un costum special pentru zbor, cu ajutorul căruia va putea acoperi distanţe mari într-un timp scurt.

În ciuda unor zvonuri apărute pe Internet, cei de la Avalanche Studios au ţinut să menţioneze că Just Cause 3 nu va include microtranzacţii şi nu va fi un titlu Free-to-play, aşa cum se specula iniţial. În schimb, vom avea de-a face cu un joc AAA (denumire ce caracterizează titlurile comerciale cu buget important), care urmează să fie lansat pe parcursul acestui an.

Just Cause 3 este aşteptat în cursul lui 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

Just Cause 3

Just Cause 3Just Cause 3

Just Cause 3Just Cause 3

Just Cause 3Just Cause 3

Just Cause 3Just Cause 3

Urmărește Go4Games.ro pe Google News