Just Sing, un nou party game de la Ubisoft

Autor: Cosmin Aionita | 31.07.2016
Just Sing, un nou party game de la Ubisoft

După ce a cunoscut un succes deosebit cu seria Just Dance, Ubisoft îşi îndreaptă atenţia şi spre cei care nu se mulţumesc doar cu dansul, ci vor să cânte. Faceţi cunoştinţă astfel cu Just Sing, un nou party game de la Ubisoft în care obiectivul jucătorilor este, aţi ghicit, de a cânta sau, pentru cei mai puţin talentaţi, de a realiza o sesiune de playback cât mai veridică.

Spre deosebire de alte astfel de jocuri, Just Sing nu va necesita nici microfoane USB şi nici Kinect sau PlayStation Camera pentru a funcţiona. În schimb, jucătorii se vor putea folosi de propriile smartphones, care, odată sincronizate cu jocul, vor putea juca atât de rolurile de microfoane, cât şi de camere video. Totuşi, pentru cei care deţin deja accesoriile menţionate mai sus, este bine de ştiut că Just Sing va oferi suport şi pentru toate acestea.

Fie că încercaţi să reproduceţi cât mai fidel o melodie, fie ca doar va „prostiţi” cu microfonul sau telefonul mobil, Just Sing va include 12 teme originale pentru a crea videoclipuri, fiecare dintre acestea urmând să ofere câte patru fundaluri animate şi tot atâtea filtre. Toate acestea vor putea fi controlate în detaliu de pe telefonul mobil, chiar în timpul „prestaţiei”. Evident, videoclipurile rezultate vor putea fi mai apoi partajate online cu prietenii.

Just Sing va oferi două moduri de joc principale: Party (până la patru jucători pot cânta şi înregistra propriile videoclipuri) şi Battle (un mod competitiv pentru doi jucători, ce se pot înfrunta pe aceeaşi consolă în splitscreen). Discul Just Sing va pune la dispoziţia jucătorilor nu mai puţin de 45 de melodii, dintre care zece înregistrări originale, restul fiind versiuni cover ale unor piese faimoase.

Între cele zece înregistrări originale se regăsesc melodii precum Drag Me Down (One Direction), Radioactive (Imagine Dragons), I Want To Break Free (Queen), Chandelier (Sia), What Do You Mean? (Justin Bieber), All About That Bass (Meghan Trainor), One More Night (Maroon 5) şi Love Me Like You Do (Ellie Goulding). Dintre versiunile cover, merită amintite Take On Me, Stand by Me, Baby One More Time, I Will Survive sau I Love Rock ‘N’ Roll.

Just Sing îşi va putea extinde librăria de melodii prin intermediul unui serviciu de streaming, care va oferi periodic piese noi din mai toate genurile. Jocul va beneficia şi de o versiune trial gratuită pe Xbox Live şi PlayStation Network, ce include două melodii: What Do You Mean? (Justin Bieber) şi I Want To Break Free (Queen), iar deţinătorii lui Just Sing vor primi săptămânal, gratuit, câte o piesă nouă.

Just Sing este aşteptat pe 9 septembrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One.

Just SingJust Sing

Just SingJust Sing

Just SingJust Sing

Just SingJust Sing

Just SingJust Sing

Just SingJust Sing

Urmărește Go4Games.ro pe Google News