L.A. Noire va fi relansat pentru platformele moderne

Autor: Cosmin Aionita | 13.09.2017
L.A. Noire va fi relansat pentru platformele moderne

Rockstar Games a anunţat că ediţii remasterizate ale jocului L.A. Noire vor fi lansate în această toamnă, pentru platformele actuale: PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, precum şi pentru headset-ul de realitate virtuală HTC Vive.

Ediţiile pentru PlayStation 4 şi Xbox One vor oferi întreaga experienţă iniţială din L.A. Noire, alături de toate pachetele de conţinut suplimentar lansate până acum, cu o fidelitate grafică sporită. Jocul va beneficia de iluminare îmbunătăţită, texturi de rezoluţie crescută şi promite să ruleze în rezoluţie nativă 1080p pe PlayStation 4 şi Xbox One, şi 4K pe PlayStation 4 Pro şi Xbox One X.

L.A. Noire pentru Nintendo Switch va include, la rândul său, întreaga experienţă din L.A. Noire (jocul iniţial + pachetele DLC) şi va oferi suport pentru control prin Joy-con-uri (bazat pe giroscop şi motion controls), HD rumble, noi moduri de vizualizare a acţiunii (wide şi over-the-shoulder), precum şi pentru ecranul tactil al consolei.

L.A. Noire: The VR Case Files este dezvoltat în exclusivitate pentru HTC Vive şi va oferi şapte dintre cele mai spectaculoase cazuri din jocul iniţial, refăcute şi adaptate pentru a fi abordate în realitate virtuală.

L.A. Noire pentru PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch, alături de L.A. Noire: The VR Case Files pentru HTC Vive urmează să-şi facă apariţia pe 14 noiembrie 2017.

LA Noire

Urmărește Go4Games.ro pe Google News