Lansarea jocului Shenmue III a fost amânată

Autor: Cosmin Aionita | 04.06.2019
Lansarea jocului Shenmue III a fost amânată

Yu Suzuki, creatorul titlurilor Shenmue, şi publisher-ul Deep Silver au dezvăluit ca Shenmue III, mult aşteptata continuare a seriei, va suferi o amânare. Astfel, deşi fusese iniţial programată pentru sfârşitul verii acestui an (27 august, mai exact), lansarea lui Shenmue III a fost mutată pe 19 noiembrie 2019.

Decizia a fost luată pentru a oferi producătorilor mai mult timp pentru finisarea lui Shenmue III şi perfecţionarea formulei de joc open world brevetată de predecesorii acestuia. Primele două jocuri ale seriei au debutat pe defuncta consolă Dreamcast în 2000, respectiv 2001, şi sunt responsabile pentru anumite inovaţii în gaming pe care şi titlurile din ziua de azi le folosesc în mod frecvent.

Seria Shenmue a pus bazele genului open world, cu elemente de acţiune, aventură, RPG, lupte de arte marţiale, mini-games, explorare a mediului de joc deschis, ciclu noapte-zi, NPC-uri cu inteligenţă şi rutine proprii sau QTE-uri (quick time events).

După amânare, Shenmue III este aşteptat pe 19 noiembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4 şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News