LEGO DC Super-Villains Review: e bine să fii rău

Autor: Cosmin Aionita | 30.11.2018
LEGO DC Super-Villains Review: e bine să fii rău

Ştiu că e un clişeu, inspirat dintr-o zicală împrumutată de la yankei, dar exact acesta este sentimentul lăsat de LEGO DC Super-Villains: e bine să fii rău, chiar dacă subiectul şi eroii, respectiv antieroii par deosebit de familiari. Fanii benzilor desenate chiar nu au de ce să se plângă de prestaţia TT Games, ei fiind răsfăţaţi, după trei iteraţii cu eroi DC si încă trei cu eroi Marvel, de cel mai nou episod, care încearcă să prezinte, în stilul pătrăţos al cărămizilor LEGO, partea întunecată a universului dominat de Batman şi de Superman.

Producătorii încearcă să ne convingă că ideea unui astfel de joc ar fi apărut încă de la primul joc LEGO cu Cavalerul Negru în rol principal, iar anumite surse vorbesc despre faptul că ar fi fost cam redundant şi jenant să mai primim încă un titlu în care cel mai îndrăgit fiu al oraşului Gotham se joacă cu cărămizile de plastic. Astfel, s-a optat pentru o abordare nouă a poveştii clasice, în care rolurile principale le revin răufăcătorilor conduşi spre pierzanie de însuşi Lex Luthor.

LEGO DC Super-Villains

LEGO DC Super-VillainsLEGO DC Super-Villains

Chiar dacă titlul sugerează că accentul se va pune pe antieroii universului DC, povestea este în aşa fel ţesută încât un rol important le revine tuturor membrilor Justice League, care la un moment dat sunt înlocuiţi de dubioşii impostori din Justice Syndicate, aterizaţi dintr-un univers paralel. Singurii care reuşesc să vadă dincolo de înşelătoria lui Ultraman, Superwoman sau Owlman sunt Harley Quinn şi Joker, care descoperă o oportunitate de a crea haos şi de a prelua controlul lumii. Fără să dăm prea multe detalii, jucătorul va putea, la final, să-şi aleagă singur soarta, care la începutul jocului pare bătută în cuie.

O premieră în cadrul jocurilor LEGO de la TT Games este accentul sporit pus pe personajul creat de jucător încă de la începutul jocului. Acesta, chiar dacă poate fi poreclit ”mutulică” din cauza lipsei unui actor care să-i împrumute vocea, va avea un rol grăitor în desfăşurarea evenimentelor, evoluţia şi intervenţiile sale fiind de mult ori factorul decisiv care salvează gaşca de nelegiuiţi de la pierzanie. Este lăudabilă atenţia pe care au acordat-o producătorii acestui aspect, jucătorii putând să-şi personalizeze avatarul în cel mai mic detaliu, nu doar din punctul de vedere al aspectului fizic, dar şi al felului în care acesta se mişcă, al superputerilor pe care le posedă şi al modului în care le foloseşte. Astfel, razele laser pot fi lansate din ochii personajului creat sau pot porni din pieptul acestuia, el poate să zboare ori să sară peste jumătate de hartă dintr-o singură apăsare de buton.

LEGO DC Super-Villains

LEGO DC Super-VillainsLEGO DC Super-Villains

Dacă pe parcurs te plictiseşti de mutulică al tău, nu e nici o problemă, îl poţi edita şi modifica folosind o serie de elemente dintr-un catalog din ce în ce mai stufos – rezultat al desfăşurării poveştii şi întâlnirii de noi eroi şi răufăcători. Singurul comentariu negativ despre erou, numit de colegii săi în crime Rookie, este că în a doua jumătate a jocului importanţa sa scade şi va străluci din nou abia spre sfârşit. În pofida inconsistenţelor, povestea este una savuroasă şi plină de umor. Hiatusul va fi umplut cu cele mai interesante personaje ale universului DC, nelipsind legende precum Black Adam, Sinestro, Cheetah, Solomon Grundy sau chiar Lobo. Personajele ce pot fi deblocate în joc sunt numeroase şi diverse, iar fiecare fan va găsi ceva pe placul său.

Cum era de aşteptat, gameplay-ul de bază nu a fost modificat, producătorii aducând însă îmbunătăţiri minore reţetei vechi astfel încât aceasta să nu-şi arate vârsta. Printre elementele noi regăsim posibilitatea de a face selfie-uri sau bătăliile cu oponenţi călare pe dinozauri. Noutăţile sunt minore, dar reprezintă o adiţie armonioasă stilului jocurilor LEGO în care nimic nu este luat în serios cu adevărat. Misiunile se îmbină foarte bine cu lumea deschisă din joc, pe lângă obiectivele principale deja numeroase, fiecare parte a hărţii fiind plin până la refuz cu activităţi secundare.

LEGO DC Super-Villains

LEGO DC Super-VillainsLEGO DC Super-Villains

Fie că e vorba de vânătoarea protezelor animate din parcul de distracţii al lui Joker, furtul de acadele de la bebeluşi sau confruntarea cu boşii de cartier, LEGO DC Super-Villains este plin de activităţi care vor ţine ocupaţi şi distraţi jucătorii de toate vârstele. Aceste activităţi de luptă, platforming şi puzzle pot deveni repetitive sau frustrante doar dacă încerci să completezi jocul 100%, această ambiţie prelungindu-i considerabil „durata de viaţă”. Chiar dacă te concentrezi doar asupra misiunilor principale, jocul îţi va umple un întreg weekend ploios (sau înzăpezit), iar îndeplinirea fiecărui obiectiv mai poate adăuga cu lejeritate trei-patru zile.

Nivelul de dificultate este cel potrivit, astfel încât nici cei mai tineri fani să nu devină frustraţi. Nici controlul nu s-a schimbat, ceea ce e cu dus şi întors: în general lucrurile sunt în regulă, dar vehiculele în continuare se comportă ca nişte cărămizi de LEGO, iar, în cazul anumitor abilităţi care necesită apăsarea îndelungată a unui buton, pot apărea confuzii din partea jocului, care, treptat, devin agasante. Un exemplu perfect este Superman, care prin apăsarea prelungită al aceluiaşi buton poate să scoată laser din ochi sau să îngheţe cu suflul anumite obiecte, acţiunea fiind dictată de suprafaţa ţintită, aceasta, din păcate, nefiind întotdeauna corect detectată de joc.

LEGO DC Super-Villains

LEGO DC Super-VillainsLEGO DC Super-Villains

LEGO DC Super-VillainsLEGO DC Super-Villains

Aspectele agasante şi bug-urile sunt însă neglijabile, cel puţin în comparaţie cu alte titluri LEGO recente şi cu distracţia de ansamblu. Stilul vizual al jocului este unul reuşit, potrivit cu povestea şi, combinat cu umorul tipic acestei serii, reuşeşte să creeze o atmosferă captivantă.

Rezultatul este cel mai reuşit joc LEGO apărut în ultimii ani. Spre deosebire de The Incredibles, care părea să fie mai degrabă o tentativă de furt din portofelele jucătorilor, DC Super-Villains este un joc căruia i s-a acordat mai multă atenţie, fiind mai finisat şi mai distractiv. Potrivit pentru toate vârstele, poate fi o alegere ideală de cadou pentru cei care nu l-au achiziţionat în momentul lansării.

LEGO DC Super-Villains

Părţi pozitive
  • includerea tuturor personajelor din universul DC care contează
  • lumea atent proiectată
  • misiuni variate
Părţi negative
  • schema de control câteodată imprecisă
  • mici greşeli care devin agasante din cauza faptului că se tot repetă
Urmărește Go4Games.ro pe Google News