Loopmancer, disponibil acum și pe GeForce Now. Ce alte jocuri au fost adăugate serviciului de cloud streaming

Autor: Cosmin Aionita | 15.07.2022
Loopmancer, disponibil acum și pe GeForce Now. Ce alte jocuri au fost adăugate serviciului de cloud streaming
Foto: NVIDIA

Loopmancer este capul de afiș al celui mai recent update pentru serviciul de cloud streaming GeForce Now. Mai mult, abonații Priority sau RTX 3080 pot activa efectele RTX din joc, precum reflexiile ray-traced, precum și NVIDIA DLSS.

De asemenea, pentru cei care doresc să încerce jocul înainte să-l achiziționeze, un demo pentru Loopmancer este disponibil în categoria „Instant Play Free Demos” din GeForce Now. Și acest demo poate fi experimentat cu efectele RTX pornite.

Pentru toți abonații care se bucură de recent adăugatul Genshin Impact, versiunea 2.8 „Summer Fantasia” este disponibilă acum, cu un nou personaj, noi costumații, noi povești, un nou eveniment intitulat „Summertime Odyssey” și multe altele. Abonații RTX 3080 pot beneficia de toate acestea la rezoluție 4K și 60 fps, sau 1440p și 120 fps prin aplicațiile native de PC sau Mac. De asemenea, NVIDIA promite latențe scăzute, comparabile cu gaming-ul pe console.

Nu în ultimul rând, cele nouă jocuri adăugate săptămâna aceasta în lista de compatibilitate GeForce Now sunt:

  • Neon Blight (Steam și Epic Games Store)
  • Loopmancer (Steam)
  • Stones Keeper: King Aurelius (Steam)
  • Wonder Boy: The Dragon’s Trap (gratuit pe Epic Games Store)
  • Dead Age 2 (Epic Games Store)
  • Huntdown (Steam)
  • Out There: Oceans of Time (Epic Games Store)
  • Titan Quest Anniversary Edition (Epic Games Store)
  • The Guild 3 (Epic Games Store)
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News