Metal Gear Survive, trailer final înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 21.02.2018
Metal Gear Survive, trailer final înainte de lansare

Konami a lansat un ultim trailer pentru Metal Gear Survive înainte de apariţia pe piaţă a jocului, programată pentru mâine, 22 februarie 2018. Îl puteţi urmări în continuare.

Acţiunea din Metal Gear Survive se va desfăşura după evenimentele ce au dus la finalul lui Metal Gear Solid V: Ground Zeroes, Snake şi aliaţii săi apropiaţi reuşind să scape dintr-un Motherbase aflat în flăcări. Totuşi, în loc să-şi găsească sfârşitul în baza distrusă de foc, ceilalţi soldaţi sunt teleportaţi într-o dimensiune paralelă, unde, pentru a găsi calea de întoarcere, trebuie să înfrunte armate întregi de zombies.

Metal Gear Survive va pune accentul pe supravieţuirea cu orice preţ în faţa acestor creaturi, jucătorii fiind încurajaţi să coopereze şi să-şi folosească armele şi abilităţile pentru a răzbi în această dimensiune paralelă. Producătorii insistă de asemenea că, pe lângă acţiune, Metal Gear Survive va oferi o componentă importantă de stealth, caracteristică seriei.

Metal Gear Survive va fi lansat în Europa pe 22 februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Steam).

Metal Gear Survive

Urmărește Go4Games.ro pe Google News