Microsoft va dezvălui noul Xbox pe 21 mai

| 25.04.2013
Microsoft va dezvălui noul Xbox pe 21 mai

Microsoft a început să trimită invitaţii pentru evenimentul “XBOX. A New Generation Revealed”, ce urmează să se desfăşoare în Redmond, Washington, pe 21 mai 2013, la ora locală 10:00 (20:00, ora României). După cum o spune şi numele, aceasta va fi ocazia aleasă de Microsoft pentru a-şi prezenta în premieră noua generaţie de console Xbox.

Larry Hryb, director de programe pentru Xbox Live, cunoscut şi sub porecla de Major Nelson, a confirmat deja autenticitatea acestor invitaţii, precum şi a evenimentului în sine. Conform afirmaţiilor lui Hryb, Microsoft intenţionează să împărtăşească cu lumea întreagă viziunea pentru noua consolă Xbox, descrisă ca fiind începutul unei noi generaţii pentru “jocurile video, TV şi divertisment”.

Exprimarea lasă loc de interpretări, existând deja zvonuri conform cărora noul Xbox nu va mai fi doar o simplă consolă pentru jocuri, ci va oferi şi funcţionalitate de set-top box şi DVR. Hryb a adăugat că întreaga ofertă de jocuri pentru noua consolă Xbox va fi dezvaluită 19 zile mai târziu, în cadrul conferinţei de presă Microsoft de la E3 2013.

Evenimentul de prezentare a noului Xbox va putea fi urmărit pe Xbox Live, Xbox.com şi va fi transmis de Spike TV pentru locuitorii din Statele Unite ale Americii şi Canada.

Xbox