Middle-earth: Shadow of War – microtranzacţiile au fost eliminate complet din joc

Autor: Cosmin Aionita | 18.07.2018
Middle-earth: Shadow of War – microtranzacţiile au fost eliminate complet din joc

După cum au promis în primăvara acestui an, Warner Bros. Interactive Entertainment şi Monolith Productions au lansat un nou update major pentru Middle-earth: Shadow of War, aducând astfel o serie de modificări, dintre care cea mai importantă este eliminarea din joc a componentei Market şi a tuturor microtranzacţiilor. Astfel, orcii recrutaţi prin Online Vendettas şi Ranked Conquests vor fi stocaţi acum în Garnizoană, aceştia putând fi antrenaţi, upgradaţi şi personalizaţi cu ajutorul monedei in-game mirian.

Pe lângă eliminea microtranzacţiilor, noul update pentru Middle-earth: Shadow of War aduce şi alte noutăţi:

Modificări aduse componentei Shadow Wars: redenumită în Epilogue, componenta post-campanie a jocului va include noi elemente narative din partea unor personaje precum Shelob, The Witch-king sau Dark Talion. Victoriile obţinute în Epilogue îi vor răsplăti pe jucători cu Masks of the Nazgûl şi deblocarea de noi abilităţi. De asemenea, jucătorii vor avea posibilitatea de a continua să-şi dezvolte şi apere fortăreţele şi armatele din Mordor şi după încheierea secvenţei finale de credits.

Mai multe posibilităţi de personalizare şi dezvoltare a propriului personaj: limita de nivel a personajelor de tip follower asta fost urcată la 80, iar căpitanii inamici pot urca acum până la nivelul 85. În plus, misiunile Nemesis, înfrângerea căpitanilor inamici sau Online Conquests vor oferi experienţă sporită, permiţând avansarea în nivel mai rapidă. Sistemul de abilităţi a fost îmbunătăţit prin adăugarea noilor Prestige Skills, iar jucătorii au acum ocazia de a cheltui mirian pentru upgrade-ul propriului echipament etc.

Îmbunătăţiri aduse sistemului Nemesis: au fost adăugaţi şi mai mulţi orci legendari ce pot fi întâlniţi pe parcursul aventurii din Mordor, precum şi mai multe modalităţi de a obţine Training Orders şi Legendary Training Orders. Personajele follower îşi pot surprinde stăpânii cu cadouri ocazionale, iar abilitatea lor de a interveni în luptă poate fi dezactivată prin intermediul opţiunii Savior din meniu.

Noi skin-uri pentru jucător: Au fost adăugate noi înfăţişări pentru personajul controlat, cum ar fi cele ale lui Celebrimbor, Dark Eltariel sau Baranor.

Middle-earth: Shadow of War este disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Middle-earth: Shadow of War

Urmărește Go4Games.ro pe Google News