Mortal Kombat X – un nou luptător confirmat: Reptile

Autor: Cosmin Aionita | 28.01.2015
Mortal Kombat X – un nou luptător confirmat: Reptile

Warner Bros. Interactive Entertainment şi NetherRealm Studios au dezvăluit numele unui nou luptător din Mortal Kombat X, prin intermediul unui nou trailer de gameplay. Este vorba despre Reptile, pe care-l puteţi admira mai jos într-o confruntare împotriva lui Kung Lao. Nu uitaţi să alegeţi optiunea 1080HD 60fps pentru calitate maximă.

Povestea din Mortal Kombat X va începe imediat după evenimentele din precedentul titlu Mortal Kombat şi va continua până in viitor, la peste 25 de ani de la sfârşitul ultimului joc. Pe lângă Reptile, din distribuţia jocului vor face parte Scorpion, Sub-Zero, Raiden, Kano, Quan Chi, Kung Lao, Kitana şi Goro (acesta din urmă va fi disponibil doar pentru cei care aleg să plaseze o precomandă pentru Mortal Kombat X), precum şi personaje noi: D’Vorah, Ferra/Torr, Cassie Cage (fiica lui Johnny Cage şi a Sonyei Blade) sau Kotal Kahn (noul împărat al Outworld-ului).

Mortal Kombat X va beneficia de o puternică componentă online: jucătorilor le va fi oferită ocazia de a se alătura unor tabere virtuale (Lin Kuei, White Lotus, Brotherhood of Shadows, Special Force şi Black Dragon) şi de a câştiga puncte pentru acestea chiar şi atunci când joacă offline (meniurile jocului îşi vor schimba aspectul în funcţie de tabăra care se află în fruntea clasamentului general). Nu va lipsi nici Challenge Tower-ul din Mortal Kombat X, însă challenge-urile se vor schimba dinamic, câteodată chiar şi la intervale de doar o oră.

Mortal Kombat X va fi lansat pe 14 aprilie 2015, pentru PC, PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.

Mortal Kombat X