Nioh 2 – dată de lansare, demo gratuit şi ediţii speciale

Autor: Cosmin Aionita | 31.10.2019
Nioh 2 – dată de lansare, demo gratuit şi ediţii speciale

Koei Tecmo şi studioul Team Ninja a dezvăluit data de lansare pentru Nioh 2, continuarea action RPG-ului cu samurai lansat în 2017. Astfel, Nioh 2 va fi disponibil pentru PlayStation 4 începând cu 13 martie 2019. Cu această ocazie, a fost publicat şi un nou trailer pentru Nioh 2, pe care îl puteţi urmări în continuare.

De asemenea, după cum fusese deja anunţat la Tokyo Game Show 2019, Nioh 2 va beneficia de o versiune demo open beta, pe care toţi doritorii o vor putea încerca, în mod gratuit, în perioada 1 – 10 noiembrie 2019. Acest demo open beta va putea fi descărcat direct de pe PlayStation Store.

Nu în ultimul rând, a fost dat startul precomenzilor pentru Nioh 2, disponibile chiar acum prin intermediul PlayStation Store: versiunea standard are un preţ de 309,90 lei, în timp ce Nioh 2 Digital Deluxe Edition poate fi achiziţionat în schimbul a 399,90 lei. Pe lângă acestea, va fi disponibil şi un pachet în format fizic – Nioh 2 Special Edition –, ce va include ambalaj metalic de tip Steelbook, o carte cu artwork-uri şi Season Pass-ul jocului.

Nioh 2 Special Edition

Precomenzile pentru toate aceste ediţii ale jocului vor fi răsplătite cu un bonus format din item-uri in-game, precum şi cu o temă pentru interfaţa consolei PS4 şi cu un set de imagini pentru profilul PSN.

Nioh 2 va fi lansat pentru PlayStation 4 pe 13 martie 2019. Dacă ne luăm după parcursul primului joc din serie, este foarte posibil ca această continuare să devină disponibilă, ulterior, şi pentru PC.

Nioh 2 Digital Deluxe Edition

Urmărește Go4Games.ro pe Google News