No Man’s Sky – dată de lansare, start la precomenzi şi ediţii de colecţie

Autor: Cosmin Aionita | 04.03.2016
No Man's Sky - dată de lansare, start la precomenzi şi ediţii de colecţie

No Man’s Sky este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte pornite vreodată de o echipă de producători independenţi. Sean Murray şi colegii săi de la Hello Games şi-au propus să creeze ceva incredibil: un întreg univers generat procedural, în care jucătorii să poată vizita planete întregi, să acumuleze mijloacele necesare pentru a explora şi mai departe, să participe la bătălii spaţiale etc.

No Man's Sky

No Man's SkyNo Man's Sky

No Man's SkyNo Man's Sky

Şi iată că, după ani în care No Man’s Sky a stat în dezvoltare, cei de la Hello Games sunt gata să confirme data de lansare a jocului. Astfel, No Man’s Sky va fi disponibil, în versiuni pentru PlayStation 4 şi PC, începând cu 21 iunie 2016 (America de Nord), 22 iunie 2016 (Europa continentală) şi 24 iunie 2016 (Regatul Unit al Marii Britanii).

Pe PlayStation 4, pe lângă versiunea digitală de pe PlayStation Store, jocul va fi disponibil şi în două ediţii fizice retail: cea standard şi No Man’s Sky Limited Edition, al cărei conţinut îl puteţi admira în imaginea de mai jos.

No Man's Sky

No Man’s Sky va fi disponibil şi pe PC, în regim digital, precomenzile prin intermediul Steam şi Good Old Games fiind deschise chiar acum. Pe Steam, No Man’s Sky poate fi achiziţionat în avans pentru 59,99€, în timp ce versiunea DRM-free de pe GoG este ceva mai ieftină: 53,59€. Din fericire, cerinţele de sistem minime pentru versiunea PC a jocului sunt modeste:

OS: Windows 7
Procesor: Intel Core i3
Memorie RAM: 8 GB
Video: nVidia GTX 480
Hard disk: 10 GB

De asemenea, Hello Games a încheiat un parteneriat cu iam8bit pentru crearea unei ediţii de colecţie a jocului No Man’s Sky, ce va fi disponibilă în cantităţi limitate (10 000 de exemplare), doar pentru PC. Astfel, în schimbul a 150$ puteti primi un cod de download pentru No Man’s Sky (Steam sau GoG), precum şi toate „bunătăţile” din imaginea de mai jos.

No Man's Sky

No Man’s Sky va fi lansat în Europa pe 22 iunie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 şi PC. Până atunci, vă invităm să urmăriţi o selecţie de clipuri de gameplay comentate din jocul celor de la Hello Games.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News