Origin Access Premier, o nouă metodă de a juca titlurile Electronic Arts

Autor: Cosmin Aionita | 13.06.2018
Origin Access Premier, o nouă metodă de a juca titlurile Electronic Arts

Electronic Arts s-a folosit de conferinţa de presă susţinută cu ocazia EA Play 2018 pentru a dezvălui Origin Access Premier, o nouă variantă a deja existentului abonament Origin Access (PC) / EA Access (Xbox One). La fel ca în cazul lui Origin Access, cei care optează pentru noul abonament Premier vor primi acces la aşa-zisul Vault, o colecţie de peste 100 de jocuri de la Electronic Arts şi alţi publisheri parteneri, precum şi la versiuni trial ale viitoarelor jocuri, înaintea lansării acestora.

Diferenţa faţă de abonamentul normal Origin Access o va face însă includerea tuturor jocurilor noi realizate de Electronic Arts în acest abonament Premier. Astfel, începând cu această vară, Origin Access Premier le va oferi abonaţilor posibilitatea de a juca versiunile complete ale unor jocuri precum Madden NFL 19 (marcând astfel revenirea seriei pe PC), FIFA 19, Battlefield V şi Anthem.

Pe lângă noile jocuri EA şi titlurile mai vechi incluse in Vault (Battlefield 1, Mad Max, seria Batman: Arkham, Need For Speed Payback, Inside, This Is The Police, The Surge etc.), abonamentul Origin Access Premier va include şi acces nelimitat la The Sims 4 şi toate DLC-urile şi update-urile acestuia.

Origin Access Premier va fi disponibil sub forma de abonament lunar, la un preţ echivalent cu 14,99$, sau subscripţie anuală, în schimbul a 99,99$.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News