Outlast şi DLC-ul Whistleblower, gratuite pe Humble Bundle

Autor: Cosmin Aionita | 22.09.2017
Outlast şi DLC-ul Whistleblower, gratuite pe Humble Bundle

Cei de la Humble Bundle revin cu o nouă ofertă de nerefuzat. Astfel, prin intermediul Humble Store, puteţi obţine un cod de activare gratuit (pentru Steam) al jocului Outlast Deluxe Edition, al celor de la studioul Red Barrels (seria Outlast).

Pentru cei care nu sunt la curent cu această serie, Outlast este un joc de tip survival horror. Azilul Mount Massive din munţii statului Colorado a fost redeschis de corporaţia Murkoff în vederea realizării de cercetări şi opere de caritate. Acţionând pe baza unui pont primit din interior, jucătorul intră în pielea unui jurnalist de investigaţii ce pătrunde în azil în încercarea de a descoperi adevărul din spatele operaţiunilor celor de la Murkoff.

Acest Deluxe Edition include şi pachetul DLC Whistleblower, o continuare a poveştii din jocul iniţial, care adaugă aproximativ două ore de gameplay şi umple golul dintre primul titlu al seriei şi Outlast 2.

Grăbiţi-vă însă: Outlast Deluxe Edition nu va mai fi disponibil în mod gratuit pe Humbe Store decât pentru încă o zi!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News