Primul joc Xbox debutează pe GeForce Now

Autor: Cosmin Aionita | 19.05.2023
Primul joc Xbox debutează pe GeForce Now
Foto: NVIDIA

Cel mai recent update pentru GeForce Now aduce și debutul unui joc produs de studiourile Xbox pe platforma de cloud gaming de la NVIDIA. Este vorba despre Gears 5, care ajunge pe GeForce Now la timp pentru a prinde finalul ofertei de 40% reducere pentru abonamentul Priority pe 6 luni si se alătură astfel bibliotecii de peste 1600 de jocuri compatibile cu serviciul de cloud gaming de la NVIDIA.

Grație colăborării dintre NVIDIA și Microsoft, mai multe titluri Xbox pentru PC de pe Steam vor sosi în curând pe GeForce Now, începând cu Deathloop, Grounded și Pentiment, joi, pe 25 mai. Suportul pentru Microsoft Store va fi, de asemenea, disponibil în lunile care urmează.

Săptămâna aceasta vine și cu un nou update al aplicației GeForce Now: versiunea 2.0.52. Aceasta adaugă tag-uri de promoții pentru jocuri, în versiunile de PC și MacOS, permițând utilizatorilor să observe mai ușor noutățile, precum DLC-uri, reduceri, jocuri gratuite și multe altele.

GeForce Now Xbox
Foto: NVIDIA

Jocurile adăugate săptămâna aceasta bibliotecii GeForce Now sunt:

  • Tin Hearts (Steam)
  • The Outlast Trials (Steam)
  • Gears 5 (Steam)
GeForce Now Xbox
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News