Remember Me – cerinţe de sistem şi date de lansare

| 08.04.2013
Remember Me – cerinţe de sistem şi date de lansare

Studioul Dontnod Entertainment din Paris se poate considera norocos: proiectul lor actual, Remember Me, era pe cale să fie anulat; totuşi, atunci când Sony a renunţat la finanţarea producţiei acestui joc, Remember Me a fost preluat de Capcom. Odată cu trecerea sub umbrela Capcom, Remember Me s-a transformat dintr-un titlu dezvoltat exclusiv pentru PlayStation 3 într-un joc multiplatform ce urmează să fie lansat atât pe PS3, cât şi pe Xbox 360 şi PC.

Remember Me împrumută elemente din titluri consacrate precum Assassins’s Creed, precum şi din foarte aşteptatul Watch Dogs, punându-i pe jucători în pielea eroinei Nilin, în Neo-Parisul anului 2084. Nilin este o vânătoare de amintiri, fiind capabilă să pătrundă în gândurile oamenilor pentru a le folosi informaţiile din memorie. Totul se schimbă însă când fostul angajator, corporaţia Memorize, îi şterge propria memorie, Nilin fiind nevoită să-şi folosească talentele pentru a-şi redescoperi trecutul misterios.

Odată cu trecerea către PC, Capcom şi Dontnod Entertainment au făcut publice şi cerinţele de sistem necesare pentru a rula Remember Me pe această platformă:

Cerinţe minime

OS: Windows Vista/XP, Windows 7, Windows 8
Procesor: Intel Core 2 Duo 2.4 GHz, AMD Athlon X2 2.8 GHz sau mai bun
Memorie RAM: 2 GB
Hard Disk: 9 GB
Placă video: NVIDIA GeForce 8800GTS, ATI Radeon HD 3850 sau mai bună
DirectX: 9.0c sau mai nou

Sistem recomandat

OS: Windows Vista, Windows 7, Windows 8
Procesor: Intel Core 2 Quad 2.7 GHz, AMD Phenom II X4 3 GHz sau mai bun
Memorie RAM: 4 GB
Hard Disk: 9 GB
Placă video: NVIDIA GeForce GTX 560 sau mai bună

Remember Me va fi lansat pe 4 iunie 2013 în Statele Unite ale Americii şi 7 iunie 2013 în Europa, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Remember Me

Urmărește Go4Games.ro pe Google News