Rise of the Ronin, un nou action RPG de la producătorii seriilor Nioh și Ninja Gaiden

Autor: Cosmin Aionita | 15.09.2022
Rise of the Ronin, un nou action RPG de la producătorii seriilor Nioh și Ninja Gaiden
Foto: Sony Interactive Entertainment

Echipa de la Team Ninja, susținută de Koei Tecmo, a ales cel mai recent State of Play pentru a-și dezvălui noul proiect: action RPG-ul Rise of the Ronin. Dezvoltarea jocului a fost una lentă, pornind încă de acum șapte ani, lansarea sa fiind programată abia pentru anul 2024. În ceea ce privește consolele, titlul va fi unul exclusiv pentru PlayStation 5, fiind folosită totuși expresia „console exclusive”, ceea ce sugerează că jocul celor de la Team Ninja va beneficia și de o versiune pentru PC, întocmai precum cele două titluri din seria Nioh.

Rise of the Ronin este descris drept un action RPG open world, cu accentul pus pe lupte, a cărui acțiune va avea loc într-o perioadă tulbure din istoria Japoniei: spre sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când țara se zbătea sub conducători opresivi, amenințată de boli necruțătoare și de influențele venite dinspre occident, cu un război civil gata de a fi pornit între shogunatul Tokugawa și facțiunile potrivnice.

În acest cadru narativ, jucătorii vor intra în pielea unui Ronin, un războinic ce nu răspunde în fața niciunui stăpân și este liber sa ia propriile decizii. Producătorii promit ca vor îmbina în cel mai fericit mod cu putință povestea de inspirație istorică cu scenele de luptă spectaculoase caracteristice jocurilor Team Ninja (vezi Nioh sau chiar seria Ninja Gaiden). Mai mult, pe lângă clasicele arme albe, precum nelipsitele katane, în secvențele de combat din Rise of the Ronin un rol important va fi jucat de armele de foc caracteristice respectivei perioade.

Rise of the Ronin este așteptat în 2024, jocul urmând să fie disponibil pentru PlayStation 5 și, cel mai probabil, pentru PC.

Rise of the Ronin
Foto: Sony Interactive Entertainment

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News