Saints Row IV – remaster HD şi expansion nou în 2015

Autor: Cosmin Aionita | 01.09.2014
Saints Row IV – remaster HD şi expansion nou în 2015

Cu ocazia Penny Arcade Expo 2014, Deep Silver a confirmat că seria Saints Row va continua în 2015. În primul rând, vom avea parte de un nou expansion pack stand alone denumit Saints Row: Gat Out of Hell. Asa cum stă bine oricărui titlu Saints Row, şi Gat Out of Hell va avea parte de o poveste sărită de pe fix: Johnny Gat se joacă cu focul şi ajunge în Iad, unde va trebui să înfrunte legiuni de demoni şi monstri, precum şi pe Diavol.

Saints Row: Gat Out of Hell va fi lansat pe 27 ianuarie 2015 (America de Nord) şi 30 ianuarie 2015 (Europa), atât pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3, cât şi pentru mai noile PlayStation 4 şi Xbox One. Expansion-ul este dezvoltat de Volition Inc. în colaborare cu studioul High Voltage Software.

Tot High Voltage Software se va ocupa şi de Saints Row IV: Re-elected, un remaster HD dedicat consolelor de nouă generaţie PS4 şi Xbox One. Acesta va include toate pachetele DLC lansate până acum şi va putea fi achiziţionat în doua variante: de sine stătător sau împreună cu noul expansion Gat Out of Hell. Saints Row IV: Re-elected este aşteptat pe piaţă simultan cu Gat Out of Hell: 27 ianuarie 2015 (America de Nord) şi 30 ianuarie 2015 (Europa).

Saints Row Gat Out of Hell