Samurai Jack: Battle Through Time, un nou joc bazat pe popularul serialul animat

Autor: Cosmin Aionita | 26.02.2020
Samurai Jack: Battle Through Time, un nou joc bazat pe popularul serialul animat

Adult Swim Games şi studioul japonez Soleil Games au dezvăluit un nou joc bazat pe populara serie de desene animate Samurai Jack. Numit Samurai Jack: Battle Through Time, acesta urmează să fie lansat pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC în vara acestui an.

Acţiunea din Samurai Jack: Battle Through Time va avea loc înaintea bătăliei finale dintre Jack şi Aku, acesta din urmă păcălindu-l pe erou şi ţinându-l prizonier în diferite ere ale istoriei omenirii. Jack va trebui să lupte pentru a scăpa din aceste capcane temporale şi pentru a ajunge să-l înfrunte şi să-l învingă pe Aku.

Povestea jocului a fost scrisă de Darrick Bachman, scenaristul principal al seriei animate realizate de Genndy Tartakovsky, iar gameplay-ul din Samurai Jack: Battle Through Time va fi familiar fanilor action şi hack’n’slash, Jack urmând să aibă la dispoziţie o varietate mare de arme melee şi ranged.

Menţinerea stilului artistic caracteristic serialului animat a fost o prioritate pentru Soleil Games, un mic studio japonez, format din veterani ce au lucrat la seriile Ninja Gaiden şi Dead or Alive.

Samurai Jack: Battle Through Time este aşteptat în vara lui 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC.

Samurai Jack: Battle Through TimeSamurai Jack: Battle Through Time

Samurai Jack: Battle Through TimeSamurai Jack: Battle Through Time

Samurai Jack: Battle Through TimeSamurai Jack: Battle Through Time

Urmărește Go4Games.ro pe Google News