Sword Art Online Fatal Bullet Review: un shooter care se vrea MMO sau un RPG orientat spre acţiune?

Sword Art Online, unul dintre serialele preferate ale pasionaţilor de JRPG, a fost transpus cu mai mult sau mai puţin succes în jocuri video, acestea urmărind aventurile lui Kazuto ”Kirito” Kirigaya. Încercând să inoveze seria, producătorii de la Dimps (responsabili, pe lângă altele, şi pentru jocuri precum Dragon Ball Xenoverse 2 sau Street Fighter IV) au ales o abordare diferită pentru Fatal Bullet, schimbând atât personajul principal, cât şi tonul MMO-ului virtual care serveşte pe post de cadru evenimentelor din joc.

În cel mai nou Swort Art Online, în premieră, poţi să-ţi construieşti propriul personaj, pornind de la aspectul său fizic şi distribuind punctele de experienţă câştigate cu fiecare nivel, pentru a obţine un erou cu afinităţi modelate după preferinţele personale. Acest lucru nu înseamnă că îndrăgitul Kirito dispare cu totul: el este prezent şi indispensabil derulării firului epic, dar de această dată i s-a atribuit rolul de NPC, adică personaj de suport, care nu poate fi controlat direct de jucător.

Noutăţile nu se opresc însă aici, o altă schimbare evidentă fiind adoptarea unui gameplay tipic shooterelor third person, în care săbiile sunt înlocuite de arme de foc şi lansatoare de rachete. Fără să ajungem în teritoriul spoilerelor, toate aceste noutăţi sunt explicate prin schimbarea MMO-ului preferat de eroii cunoscuţi cu un nou joc, care amestecă elementele fantasy cu cele SF: Gale Gun Online. Fanii seriei Sword Art Online nu trebuie să-şi faci griji însă de aceste schimbări majore: în pofida temei militare, Fatal Bullet încearcă să rămână fidel serialului din care se inspiră, păstrând majoritatea elementelor caracteristice. Pentru cei care nu au jucat până acum SAO putem explica jocul cel mai simplu ca pe un simulator de MMO (sau o telenovelă cu aromă niponă), care povesteşte aventurile unui grup de prieteni care se implică în cel mai popular titlu online al momentului.

Povestea în sine debutează cu prima zi a protagonistului, invitat în jocul Gale Gun Online de Kureha, un vechi prieten din copilărie, care încearcă să relege legătura apropiată de odinioară, deteriorată de trecerea timpului şi de distanţa impusă de mutarea în oraşe diferite. Partea introductivă serveşte drept tutorial şi o prezintă şi pe ARFA-sys, un fel de android guvernat de o inteligenţă artificială – una dintre cele mai râvnite recompense, foarte rar întâlnite şi dobândite în lumea din Gale Gun Online. Dubioasa întâmplare norocoasă prin care cel mai evoluat ARFA-sys ajunge în posesia jucătorului declanşează seria de evenimente care vor împinge înainte întreaga poveste. Pe parcurs, vor apărea şi eroi deja cunoscuţi precum Kirito, care, deşi pot fi invitaţi să facă parte din echipa jucătorului, rămân NPC-uri ce nu pot fi controlate sau influenţate de jucător.

Cei care aleg să parcurgă jocul în modul co-op vor avea acces la un lobby online, de unde pot alege până la patru coechipieri umani, fiecare având posibilitatea să parcurgă povestea însoţit sau separat de ARFA-sys-ul propriu. Astfel, se pot ocupa toate poziţiile din grup: patru jucători şi patru personaje controlate de AI, ajungând la un total de maximum opt eroi. Androidul din dotare, care poate fi personalizat într-o manieră la fel de detaliată precum alter ego-ul ales de jucător, are însă un rol mult mai important decât cel de burete de gloanţe pe durata luptelor. El sau ea vor servi şi drept „contabil” personal, capabil să administreze investiţiile jucătorului, ca personal shopper, care vânează cele mai atractive chilipiruri, dar are şi un rol important şi în desfăşurarea poveştii.

Ca orice MMO (sau simulator de MMO) care se respectă, nu lipseşte nici partea de PvP, dar acest aspect lasă mai degrabă impresia unui mecanism secundar, aservit părţii single player, care te poate ajuta să deblochezi echipamente pentru parcurgerea poveştii. Armele de foc sunt împărţite în opt categorii, fiecare necesitând un tip anume de muniţie. În plus, fiecare clasă de arme se asociază unei anumite categorii de abilităţi, acestea putând fi activate doar dacă este echipată arma corespunzătoare. Pe lângă arme, jocul include armuri, al căror rol este mai degrabă estetic, dar şi accesorii cosmetice, care sunt însă echipate cu caracteristici benefice. Astfel, în timp ce rochiţa de şcolăriţă sau uniforma de pilot au doar rol estetic, bentiţa de pe cap sau ochelarii de soare purtaţi pot oferi protecţie împotriva anumitor tipuri de oponenţi sau pot îmbunătăţi abilităţile personajului.

Există şi o serie de gadget-uri precum grenadele sau trusele de prim ajutor, care nu intră la categoria de consumabile, ci, odată cumpărate, pot fi folosite la infinit, singura condiţionare fiind temporizatorul de cooldown. Rezultatul combinării acestor elemente este un sistem care permite elaborarea unor build-uri complexe: unii se pot specializa în vindecare, unii ca personaje capabile să reziste la atacuri cărora alţii nu le-ar putea face faţă (build de tanc). Eficienţa sistemului în single player este însă ruinată de AI-ul care dă cu stângul în dreptul la fiecare pas. Oponenţii se comportă ca nişte descreieraţi, care, în loc să se adapteze situaţiei, urmăresc mecanic acelaşi model de atac, în timp ce coechipierii controlaţi de „idioţenia virtuală” nu fac faţă nici celor mai simple sărituri sau se gândesc să te reînvie în mijlocul celor mai sălbatice rafale de focuri. Singurele beneficii reale ale NPC-urilor luaţi în echipă se rezumă la buff-uri şi la creşterea şansei de a obţine obiecte mai rare şi mai valoroase după confruntări.

În concluzie putem spune că adaptarea unui gameplay caracteristic genului third person shooter este doar o schimbare superficială, lipsind mecanismele care să susţină în mod eficient o experienţă funcţională şi fluentă. De exemplu, nu există un sistem funcţional de cover, care să-ţi permită să tragi fără să te expui, înclinându-te după colţuri sau pereţi. Astfel, devine clar că, în pofida schimbărilor, ţinta principală a jocului rămân fanii seriei, producătorii dorindu-şi să le ofere acestora o schimbare de ritm şi nu neapărat să atragă alte categorii de jucători (cum ar fi pasionaţii de shootere).

Din punct de vedere grafic, deşi la prima vedere combinarea stilului cel shaded cu motorul grafic Unreal Engine 4 dă rezultate interesante, la o analiză mai atentă observăm că fundalurile sunt şterse şi lipsite de detalii. Nivelul de detalii a fost sacrificat pentru a obţine un frame rate cursiv, iar donjoanele virtuale, în special, par trase la indigo, lipsind orice urmă de personalitate. Dacă nu sunteţi obişnuiţi cu serialele anime, vocile, în special cele feminine folosite pentru dublaj, pot fi foarte obositoare: sunt foarte ascuţite şi mult prea pline de emoţie (ai impresia că ţipă tot timpul). Din păcate nici coloana sonoră nu iese în evidenţă, putând fi lejer înlocuită cu piesele preferate din colecţia proprie.

La final, putem afirma că Sword Art Online: Fatal Bullet nu este un joc rău, dar nu reuşeşte să transmită experienţa de MMORPG pe care şi-o doreşte. Dimps este un producător ce are în palmares mai multe jocuri populare, dar de data aceasta au preferat o abordare mult prea generică, încercând, fără a reuşi în totalitate, să combine gameplay-ul de third person shooter cu experienţa oferită de un MMO. Cel mai mare minus rămâne AI-ul, experienţa de joc îmbunătăţindu-se considerabil în co-op, Fatal Bullet fiind absolut savuros atunci este jucat alături de prieteni.