The Surge 2 – Closed Beta şi imagini noi

Autor: Cosmin Aionita | 23.05.2019
The Surge 2 – Closed Beta şi imagini noi

Odată cu lansarea paginii oficiale de Steam a jocului, cei de la Focus Home Interactive şi studioul Deck13 Interactive au publicat două noi screenshot-uri din The Surge 2, pe care le puteţi admira mai jos, în cadrul acestui articol.

De asemenea, producătorii au anunţat că vor susţine o sesiune Closed Beta pentru testarea versiunii jocului aflate în dezvoltare. Aceasta va fi însă deosebit de restrânsă, înscrierile fiind deja oprite.

The Surge 2

The Surge 2 promite să pastreze ceea ce fanii au apreciat la primul titlu al seriei – luptele neiertătoare bazate pe ţintirea membrelor combatanţilor, dar şi sistemul de progresie şi personalizare a personajelor, agăugând însă elemente noi şi finisând formula deja existentă. Acţiunea din The Surge 2 va avea loc într-un mediu de joc complet nou: un oraş devastat, cu niveluri mult mai întinse şi design mai complex, redat cu ajutorul celei mai recente versiuni a motorului grafic dezvoltat chiar de către echipa de la Deck13.

Producătorii promit că luptele vor fi mult mai brutale şi mai tactice ca niciodată, sistemul de ţintire a membrelor inamicilor urmând a fi, la rândul său, îmbunătăţit. Vor fi adăugate arme şi abilităţi noi, precum şi implanturi şi drone menite să ofere jucătorului numeroase opţiuni de a-şi dezvolta personajele şi de a le pregăti pentru luptele cu noile tipuri de inamici şi boşi.

The Surge 2 va fi lansat în cursul lui 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

The Surge 2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News