The Witcher III next-gen va putea fi jucat și prin GeForce Now, alături de alte opt jocuri noi

Autor: Cosmin Aionita | 09.12.2022
The Witcher III next-gen va putea fi jucat și prin GeForce Now, alături de alte opt jocuri noi
Foto: CD Projekt RED

Cel mai recent update pentru GeForce Now aduce confirmarea disponibilității, începând cu 14 decembrie 2022, a versiunii next-gen a jocului The Witcher III: Wild Hunt și prin intermediul serviciului de cloud gaming de la NVIDIA.

Mai mult, abonații RTX 3080 și Priority vor putea experimenta noua variantă a RPG-ului celor de la CD Projekt RED cu efectele RTX activate, precum și cu NVIDIA DLSS, pentru un număr crescut de cadre pe secundă și latență scăzută.

De asemenea, actualizarea aplicației GeForce Now v2.0.47 urmează să fie lansată și va permite utilizatorilor să își sincronizeze librăria Ubisoft Connect cu GeForce Now, pentru a putea juca titlurile lor preferate de la Ubisoft și mai rapid.

The Witcher next-gen GeForce Now

Nu în ultimul rând, cele mai recente update-uri de conținut pentru jocuri populare precum Fortnite (Chapter 4) și Genshin Impact (v3.3) sunt disponibile si prin GeForce Now, permițând rularea acestora și pe dispozitive nu foarte puternice, precum unele PC-uri, Mac, Chromebook sau device-uri mobile.

Nu lipsesc nici jocurile noi, cele opt titluri compatibile GeForce Now adăugate săptămâna aceasta fiind:

  • Chained Echoes (Steam)
  • IXION (Steam și Epic Games Store)
  • Knights of Honor II: Sovereign (Steam și Epic Games Store)
  • Swordship (Steam)
  • Togges (Steam)
  • SAMURAI MAIDEN (Steam)
  • Saints Row IV (gratuit pe Epic Games Store)
  • Assassin’s Creed Valhalla (Steam)
The Witcher next-gen GeForce Now
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News