Top 10 – cele mai bine vândute jocuri video din 2015 în Statele Unite

Autor: Cosmin Aionita | 16.01.2016
Top 10 - cele mai bine vândute jocuri video din 2015 în Statele Unite

NPD Group a publicat statisticile de vânzări în ceea ce priveşte jocurile video comercializate în 2015 pe teritoriile Statelor Unite ale Americii şi restului Americii de Nord. Astfel, am avut ocazia de a descoperi care sunt cele mai apreciate titluri în viziunea publicului american, clasamentul, în mare parte, fiind unul previzibil, presărat însă şi cu unele surprize: seria FIFA începe să se bucure de o popularitate din ce în ce mai mare şi peste ocean, în timp ce Mortal Kombat demonstrează încă o dată că este cea mai iubită serie cand vine vorba de fighting games.

Aşadar, iată care au fost cele mai bine vândute jocuri video în America de Nord, pe parcursul întregului an 2015. Pentru realizarea acestui clasament nu au fost luate în considerare jocurile incluse în bundle-uri alături de console şi nici vânzările digitale, iar platformele din paranteze sunt listate în ordinea descrescătoare a vânzărilor înregistrare de respectivele ediţii ale jocurilor (prima = cele mai bune vânzări).

1. Call of Duty: Black Ops III (Activision Blizzard | Xbox One, PS4, 360, PS3, PC)
2. Madden NFL 16 (Electronic Arts | PS4, Xbox One, 360, PS3)
3. Fallout 4 (Bethesda Softworks | PS4, Xbox One, PC)
4. Star Wars: Battlefront (Electronic Arts | Xbox One, PS4, PC)
5. Grand Theft Auto V (Take-Two | PS4, Xbox One) 360, PS3, PC)
6. NBA 2K16 (Take-Two | PS4, Xbox One, 360, PS3)
7. Minecraft (Microsoft | 360, Xbox One, PS3, PS4)
8. FIFA 16 (Electronic Arts | PS4, Xbox One, 360, PS3)
9. Mortal Kombat X (Warner Bros | PS4, Xbox One)
10. Call of Duty: Advanced Warfare (Activision Blizzard | Xbox One, PS4, 360, PS3, PC)

În ceea ce priveşte platformele dedicate gaming-ului, PlayStation 4 rămâne în topul preferinţelor publicului american, fiind cea mai bine vândută consolă din 2015 în Statele Unite ale Americii. De asemenea, majoritatea jocurilor comercializate în Statele Unite în 2015 au fost dedicate consolei Sony.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News