Trilogia Assassin’s Creed Chronicles, jocuri gratuite oferite de Ubisoft

Autor: Cosmin Aionita | 10.11.2021
Trilogia Assassin’s Creed Chronicles, jocuri gratuite oferite de Ubisoft
Foto: Ubisoft

Cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a companiei, Ubisoft oferă un pachet de jocuri gratuite: este vorba despre trilogia Assassin’s Creed Chronicles, oferită în mod gratuit pentru PC. Aceasta promoție este valabilă până pe 12 noiembrie 2021 (la ora locală 11:00), iar jocurile, odată revendicate în acest interval, pot fi descărcate și rulate oricând doriți mai apoi, prin intermediul aplicației Ubisoft Connect.

Pentru a revendica aceste jocuri gratuite incluse în trilogia Assassin’s Creed Chronicles, accesați această adresă și urmați instrucțiunile de pe ecran.

Trei jocuri, trei eroi, trei povești

Mini-seria Assassin’s Creed Chronicles, dezvoltată de Climax Studio în colaborare cu Ubisoft Montreal, include trei jocuri. Assassin’s Creed Chronicles: China spune povestea eroinei Shao Jun, iar acțiunea are loc în China, marcând căderea dinastiei Ming.

Assassin’s Creed Chronicles: India îl are în prim plan pe maestrul asasin Arbaaz Mir, povestea fiind plasată în jurul anului 1841, când imperiul Sikh se pregătește de război. Nu în ultimul rând, Assassin’s Creed Chronicles: Russia spune povestea lui Nikolaï Orelov, într-o țara măcinată de revoluția din 1918.

Sursa: Ubisoft

Urmărește Go4Games.ro pe Google News