Ubisoft deschide un nou studio în Stockholm

Autor: Cosmin Aionita | 10.08.2017
Ubisoft deschide un nou studio în Stockholm

De-a lungul anilor, Ubisoft a fost una dintre companiile din industria jocurilor video care s-a extins cel mai mult, cu peste 30 de studiouri deschise în toate colţurile lumii, însumând peste 10000 de angajaţi. Chiar în luna aprilie a acestui an, Ubisoft a deschis două noi studiouri în Bordeaux (Franţa) şi Berlin (Germania).

Însă cel mai nou astfel de membru al familiei Ubisoft este proaspăt deschisul studio din Stockholm, Suedia. La cârma acestuia se află Patrick Bach, nimeni altul decât fostul manager al studioului EA DICE din capitala nordică, o persoană cât se poate de calificată, cu peste 17 ani de experienţă în domeniu, perioadă pe parcursul căreia a contribuit la dezvoltarea unor jocuri precum RalliSport Challenge 2, Battlefield Bad Company 1 şi 2, Battlefield 3 şi 4, Star Wars Battlefront, Mirror’s Edge Catalyst şi Battlefield 1.

Studioul Ubisoft din Stockholm a fost creat pentru a oferi suport celor de la Ubisoft Massive (cunoscut şi ca Massive Entertainment), localizat de asemenea în Suedia (în oraşul Malmö), în vederea dezvoltării de titluri AAA. Printre acestea se va număra şi noul joc al seriei Avatar. Conform lui Patrick Bach, Ubisoft Stockholm îşi propune să-şi extindă personalul până la 100 de angajaţi în următorii doi ani.

Patrick Bach

Urmărește Go4Games.ro pe Google News