Ubisoft oferă gratuit jocul Rayman Legends pentru PC

Autor: Cosmin Aionita | 31.03.2020
Ubisoft oferă gratuit jocul Rayman Legends pentru PC

Pentru a ne face şederea în case mai uşor de suportat, Ubisoft continuă să ofere jocuri gratuite în această perioadă dificilă. Astfel, începând de astăzi şi până pe 3 aprilie 2020, la ora 16:00, veţi putea adăuga gratuit jocul Rayman Legends pentru PC în colecţiile voastre de Uplay. Odată realizat acest pas, veţi putea descărca şi juca Rayman Legends oricând doriţi.

Rayman Legends este continuarea foarte reuşitului Rayman Origins, echipa de la Ubisoft Montpellier adăugând o varietate de moduri de joc, noi personaje şi gameplay ce se desfăşoară pe mai multe planuri. Nu lipsesc nici nivelurile “muzicale”, în care acţiunea este sincronizată cu diferite melodii faimoase, iar întreaga aventura poate fi abordată şi în mod multiplayer cooperativ.

Pentru a adăuga Rayman Legends în biblioteca voastra de jocuri de pe Uplay, accesaţi free.ubisoft.com şi apăsaţi butonul “Get Free Game” din dreptul logo-ului Rayman Legends.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News