VIDEO: Implantul cerebral produs de Neuralink ar putea fi hack-uit. Jocurile video au prezis deja acest scenariu

Autor: Cosmin Aionita | 13.02.2024
VIDEO: Implantul cerebral produs de Neuralink ar putea fi hack-uit. Jocurile video au prezis deja acest scenariu
Foto: Neuralink

Un expert în securitatea cibernetică a dezvăluit modul în care hackerii ar putea ataca cipul implantat în creierul unui om de Neuralink (companie fondată și deținută de Elon Musk).

Nu este un secret faptul că Musk are planuri mari în privința extinderii capabilităților ființelor umane cu ajutorul unor astfel de implanturi, însă expertul in securitate cibernetică Roger Grimes avertizează ca un astfel de dispozitiv ar putea fi mortal.

Istoria ne-a arătat că majoritatea, dacă nu chiar toate implanturile medicale bazate pe cipuri pot fi hack-uite. De ce ar fi acesta diferit?

– Roger Grimes, într-o declarație oferită publicației The U.S. Sun

Grimes este un veteran al industriei, cu peste 35 de ani de activitate in acest domeniu, și a scris peste 12 cărți despre securitatea datelor și a computerelor, lucrând drept consultant în domeniul securității cibernetice pentru corporații majore.

Măsuri de siguranță împotriva hacking-ului

Acesta a explicat cum un astfel de dispozitiv implantat în creierul uman ar putea fi accesat de către un hacker. În primul rând, obiectivul criminalului cibernetic ar fi îngreunat de faptul că aceste cipuri folosite de Neuralink nu sunt conectate la Internet. Dacă ar fi fost, riscul de securitate era mult mai mare.

Chiar și așa însă, dacă atacatorul ar deduce ce sistem de operare este folosit de cip, sarcina acestuia ar fi mai ușoară. Cel mai probabil însă, astfel de dispozitive nu folosesc software popular sau open source, iar pirații cibernetici ar avea mari probleme să-l acceseze folosind uneltele tradiționale de hacking. I-ar ajuta dacă ar cunoaște specificațiile interne ale dispozitivelor, însă, cel mai probabil, aceste aspecte sunt, momentan, un secret al Neuralink.

O altă cale de acces ar putea fi eventualele update-uri software pentru un astfel de cip, dacă dispozitivul a fost gândit drept unul ale cărui funcții ar putea fi actualizate de-a lungul timpului. De asemenea, hacker-ul ar trebui să aibă acces fizic la respectivul cip sau măcar, în teorie, să fie în preajma acestuia.

Nu în ultimul rând, pentru a accesa un astfel de cip, hacker-ul ar trebui să aibă cunoștințe exacte despre modul său de funcționare și cum i-ar putea manipula operațiunile fără să genereze probleme de operabilitate. Grimes a recunoscut ca utilizatorii de rând nu au, în acest moment, cunoștințele necesare despre modul în care operează, la nivel tehnic, un astfel de implant. Iar acestea ar fi informații cruciale pentru un eventual hacker.

Expertul în securitate cibernetică își menține însă părerea că acest cip produs de Neuralink va fi, la un moment dat, hack-uit, așa cum s-a întâmplat cu numeroase astfel de dispozitive medicale în trecut.

Totuși, Grimes nu crede că singura persoana care are implantat un cip Neuralink în creier ar trebui să-și facă griji în privința hackerilor pe termen scurt. De altfel, identitatea acestui om nu a fost dezvăluită public și nici locația în care își duce traiul.

Roger Grimes nu este străin de predicțiile referitoare la viitorul promis de astfel de avansuri tehnologice. El a prezis că însăși conștiința umană ar putea fi transferată în cipuri, care ar putea fi introduse apoi într-o altă ființă umană sau chiar într-o mașină, dacă corpul inițial moare.

Un subiect deloc străin de domeniul jocurilor video

Momentan, cipul dezvoltat de Neuralink, odată implantat, ar permite utilizatorului să interacționeze cu anumite dispozitive, precum un computer sau un telefon mobil, doar folosindu-și creierul. De altfel, au existat demonstrații cu maimuțe care, grație implantului Neuralink, pot juca jocuri video.

De altfel, subiectul implanturilor menite să îmbunătățească viața oamenilor nu este străin domeniului jocurilor video, fie că vorbim de adăugirea sau sporirea capabilităților de care este capabil creierul sau alte organe umane, fie că aducem în discuție înlocuirea anumitor părți ale corpului omenesc cu unele robotice.

Spre exemplu, titluri precum Cyberpunk 2077 sau cele din seria Deus Ex au întreaga poveste, precum și anumite mecanici de gameplay complexe bazate pe aceste concepte. Iar în privința hacking-ului, seria Watch Dogs ne-a învățat că, într-un viitor apropiat, majoritatea aspectelor ce țin de viața de zi cu zi a unei persoane ar putea fi accesate neautorizat prin diferite metode mai puțin ortodoxe.

Sursa: The Sun

Urmărește Go4Games.ro pe Google News