Doi gemeni le-au plătit părinților casa luată în rate cu banii făcuți din jocuri video

Autor: Adrian Popa | 15.11.2020
Doi gemeni le-au plătit părinților casa luată în rate cu banii făcuți din jocuri video
Foto: Pixabay

Doi gemeni, Ben și Matthew Horton, au început să facă mulți bani încă de la vârsta de 13 ani, din jocuri video. Când au acumulat 600 de lire sterline în cont, tatăl lor s-a temut că cei doi copii au devenit dealeri de droguri, deoarece nu i-a venit să creadă că gamingul poate fi o activitate profitabilă.

Ulterior, cei doi băieți au devenit dezvoltatori de jocuri video și câștigă, fiecare, peste 100.000 de lire sterline pe an. Situația materială bună le-a permis lui Ben și Matthew să achite locuința din Norfolk cumpărată de părinți cu credit ipotecar. Mai mult, gemenii îi susțin financiar pe fratele și sora lor, care sunt studenți.

Citește și: Copiii golesc cardurile părinților pe site-uri de pariuri pentru jocuri video

Bani din jocuri video bazate pe Roblox

Cei doi tineri au început să se joace, pe când erau copii, Lego pe PlayStation 2, dar și jocuri video Flash. Apoi au descoperit platforma de gaming Roblox și au început să dezvolte jocuri pe aceasta.

Primul titlu (abandonat acum) a fost Boat Ride, unde jucătorii navighează printr-o lume de tipul Disney. Inițial, jocul a fost complet gratuit, dar ulterior gemenii au introdus un element – un jet pack care făcea navigarea mai ușoară – care costa 5 lire.

Ulterior, Matthew a învățat să facă producție video pentru a face trailere pentru jocurile dezvoltate împreună cu fratele lui. Ben a studiat serios programarea și designul UI. La vârsta de 16 ani, cei doi adolescenți au renunțat la școală și s-au dedicat afacerii.

Citește și: Amazon vrea să forțeze gamerii „toxici” să joace pe aceleași servere

Acum, gemenii au 20 de jocuri, printre care Guest World și Roleplay World. „Nu am avut niciun fel de instruire formală. Am învățat rapid singuri, repetând lucruri și devenind mai buni”, a declarat Matthew.

Sursa: Mirror.co.uk

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News